Incident grav de securitate: O dronă a pătruns în spaţiul aerian al Bulgariei dinspre România, sâmbătă dimineaţă, şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul graniţei

Autor: Ştefan Stan Postat la 08 august 2026 8 afişări

Incident grav de securitate: O dronă a pătruns în spaţiul aerian al Bulgariei dinspre România, sâmbătă dimineaţă, şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul graniţei

O dronă a pătruns în spaţiul aerian al Bulgariei dinspre România, sâmbătă dimineaţă, şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul graniţei, în apropierea fostului punct de trecere a frontierei Kardam, determinând autorităţile să intensifice măsurile de supraveghere şi securitate de-a lungul frontierei de nord a ţării, scrie agenţia bugatră de presă Novinite. 

Incidentul s-a produs în jurul orei 8:10, în apropierea unui câmp de floarea-soarelui, la circa 200 de metri de o staţie românească de comprimare a gazelor şi la aproximativ 1 kilometru de o staţie bulgară de comprimare de pe gazoductul Transbalcanic. Nicio persoană nu a fost rănită şi nu au fost înregistrate pagube la clădiri, infrastructură sau terenurile agricole din zonă.

Premierul Rumen Radev a anunţat incidentul după o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate de pe lângă Consiliul de Miniştri. El a declarat că drona a pătruns din spaţiul aerian românesc, dar nu a fost detectată nici în România, nici în Bulgaria. De asemenea, nu au existat informaţii din partea Centrului Combinat de Operaţiuni Aeriene de la Torrejon, Spania, care monitorizează spaţiul aerian din sudul Europei.

„Această dronă nu a fost detectată sau identificată în spaţiul aerian al României. Nici în spaţiul nostru aerian”, a declarat Radev, descriind detectarea dronelor de mici dimensiuni care zboară la joasă altitudine drept o provocare majoră.

Aparatul de zbor a fost grav avariat în urma exploziei, ceea ce face imposibilă, pentru moment, stabilirea faptului dacă era o dronă civilă sau militară. Radev a precizat însă că „nu este o dronă de jucărie, este mai mare”. Autorităţile examinează resturile pentru a stabili tipul exact al dronei şi dacă aceasta transporta o încărcătură explozivă. Premierul a spus că este prea devreme pentru a determina dacă incidentul a fost un atac deliberat.

Circumstanţele au generat o îngrijorare deosebită, deoarece incidentul vine după o serie de incursiuni ale unor drone în România vecină, inclusiv recenta doborâre a trei drone Shahed de către Forţele Aeriene Române. Dronele Shahed sunt sisteme de concepţie iraniană, utilizate pe scară largă de Rusia în războiul împotriva Ucrainei, iar autorităţile bulgare au reacţionat la aceste evoluţii prin întărirea supravegherii de-a lungul frontierei.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spatiu aerian,
incident
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.