Incendiu uriaş într-un sat din Borneo: 1.000 de locuinţe distruse, peste 9.000 de oameni evacuaţi
Un incendiu puternic a devastat un sat de coastă din Malaysia, pe insula Borneo, lăsând fără adăpost peste 9.000 de persoane.
Focul a izbucnit duminică dimineaţă şi s-a extins rapid printre locuinţele din lemn construite pe piloni deasupra mării. Autorităţile au explicat că „vântul puternic şi apropierea dintre case au favorizat propagarea rapidă a incendiului”, potrivit Associated Press. Intervenţia echipajelor pe apă a fost îngreunată de accesul limitat şi de reflux.
Şeful satului, Sharif Hashim Sharif Iting, a declarat că „incendiul ar fi pornit de la un foc de gătit scăpat de sub control”. Cauza nu a fost însă confirmată oficial şi este în curs de investigare.
Premierul malaezian, Anwar Ibrahim, a transmis că „agenţiile federale şi cele de stat coordonează eforturile de intervenţie”, iar sprijinul este direcţionat către familiile evacuate.
Nu au fost raportate victime, însă mii de oameni au fost evacuaţi şi duşi în adăposturi temporare.
Aşa-numitele sate pe apă sunt comunităţi construite fără planificare urbanistică şi, de multe ori, fără autorizaţii, ridicate direct deasupra mării. Astfel de aşezări sunt frecvente pe coasta statului Sabah, unul dintre cele mai sărace din Malaysia.
Locuinţele sunt construite în principal din lemn, foarte apropiate unele de altele şi, de multe ori, fără infrastructura de bază.
În aceste zone trăiesc comunităţi vulnerabile, inclusiv populaţii indigene sau persoane fără statut clar de cetăţenie.
Incendiile în aceste comunităţi apar frecvent, iar autorităţile din Sabah au avertizat de mai multe ori că astfel de aşezări sunt extrem de expuse riscului de incendiu. Modernizarea condiţiilor de siguranţă rămâne însă o provocare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












