Împuşcături la Mangalia, în plin sezon turistic pe litoral. Două persoane au ajuns la spital

Postat la 19 august 2019 188 afişări

Două persoane din Mangalia au ajuns luni la spital, după ce au fost împuşcate. Primele informaţii arată că este vorba despre un scandal izbucnit între două tabere.

Împuşcături la Mangalia, în plin sezon turistic pe litoral. Două persoane au ajuns la spital

Circumstanţele sunt deocamdată neclare, însă primele informaţii arată că mai mulţi bărbaţi au intrat peste un altul, moment în care cel din urmă a luat o armă de vânătoare şi a tras.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au spus că până la ajungerea medicilor la locul indicat prin apel la 112 cele două persoane împuşcate au plecat la spital cu alte mijloace.

Una dintre cele două persoane împuşcate este rănită grav, având o rană în abdomen. Aceasta va fi ridicată de un elicopter de la spital.

Surse locale spun că cealaltă persoană a fost împuşcată în picior.

„Ar fi vorba despre un scandal iscat între mai multe persoane, două tabere. Un grup de bărbaţi a venit peste un bărbat, în locuinţă şi în momentul în care a intrat în curte el a luat arma de vânătoare şi a tras un singur foc”, au spus sursele citate.

Ulterior, IPJ Constabnţa a precizat că poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a tras.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spital,
mangalia,
focuri de arma,
litoral

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.