IMAGINEA care aprinde spiritele pe internet: Legătura dintre "EXTRATERESTRUL" găsit mort în San Jose şi testele cu rachete făcute de americani - FOTO, VIDEO

Autor: Silvana Chiujdea Postat la 11 noiembrie 2015 1399 afişări

O fotografie devenită viral pe reţelele de socializare după testele cu rachetă efectuate de marina americană, despre care unii internauţi susţin că este dovada că extratereştrii sunt pe Terra, ar putea fi un fetus de cerb, informează The Independent.

Pe Facebook, imaginea cu un aparent "extraterestru" a fost legată de luminile stranii apărute în Statele Unite. US Navy a lansat sâmbătă o rachetă nearmată de la bordul unui submarin, în largul coastelor din sudul Californiei, iar dâra luminoasă a trecut ca fulgerul peste stat şi a fost vizibilă inclusiv din Nevada şi Arizona.

Imaginea cu "extraterestrul" nu este însă făcută în San Jose şi a fost încărcată înainte de apariţia luminilor legate de OZN-uri. Potrivit The Independent, imaginile au fost publicate înainte de luna noiembrie şi par să fi fost postate iniţial ca fiind din Missouri.

Jurnaliştii britanici atrag atenţia că în respectivele fotografii sunt cel mai probabil un făt de cerb care a fost parţial mâncat de prădători. Corpul este nedezvoltat şi parţial, de aici şi aspectul ciudat al vietăţii care a încins imaginaţia internauţilor.

Cu toate acestea, explicaţia pâmântească nu pare a-i mulţumi pe mulţi, controversata fotografie fiind distribuită ca fiind dovada că extratereştrii sunt printre noi.

"Este viral pe Facebook. După lansarea de rachete şi "luminile" ulterioare, cineva a auzit ţipete şi a găsit această fiinţă moartă în curtea casei", se arată într-un e-mail la care este ataşată imaginea.

"În California toată lumea a observat o lumină ciudată strălucitoare. Guvernul a încercat să le spună tuturor că a fost o testare de rachete. Şi acum în San Jose s-au găsit extratereştri morţi, iar Facebook şterge postarea de fiecare dată", se explică într-un alt mesaj.

Faptul că Facebook şterge imaginea cu fătul extraterestru ori de câte ori cineva o adaugă este o informaţie falsă, în fapt, fotografia fiind larg răspândită pe reţeaua de socializare. În realitate, postarea iniţială a fost ştearsă.

Imaginile cu "extraterestrul" au fost postate la scurt timp după ce oamenii au văzut dârele de lumină ciudată în California. Mulţi au fost derutaţi şi a apărut teoria că luminile ciudate ar fi putut fi un indiciu al unui OZN. Ulterior, oficiali ai marinei americane au explicat că respectivele lumini au fost lăsate de o rachetă Trident, în timpul unui test.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
extraterestri,
OZN,
rachete,
lumini,
california,
San Jose
/actualitate/imaginea-care-aprinde-spiritele-pe-internet-legatura-dintre-extraterestrul-gasit-mort-in-san-jose-si-testele-cu-rachete-facute-de-americani-foto-video-14882555
14882555
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.