"Trebuie să rupem cercul vicios între bănci şi state", a spus ministrul irlandez Michael Noonan (foto), care a încheiat astfel în glorie mandatul ţării sale la preşedinţia UE. "Pentru prima oară, am ajuns la un acord care îi protejează pe contribuabili", a spus, şi mai clar, Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez.

Cu alte cuvinte, după ce până acum contribuabilii UE au finanţat salvarea băncilor cu echivalentul unei treimi din PIB între 2008 şi 2011, în unele cazuri până la ruinarea economiilor naţionale (cazul Irlandei, care a intrat din nou în recesiune, după ce ultimele date au arătat scădere economică de 0,2% în T4 2012 şi de 0,6% în T1 2013), gaura e atât de adâncă în acest sector, încât e de prevăzut că pentru alte salvări de bănci va trebui să vină şi rândul acţionarilor şi al clienţilor.

Miniştrii au acceptat şi cererea Franţei ca Mecanismul European de Stabilitate, fondul de urgenţă al zonei euro, să poată fi folosit la salvarea băncilor din zona euro. Mai rămâne acum de stabilit ce autonomie vor avea statele în raport cu viitoarea autoritate centrală bancară în deciziile de restructurare a băncilor, ţinând cont că până acum fiecare ţară şi-a protejat băncile preferate aşa cum a dorit.

Germania, interesată să-şi păstreze acest control, a motivat că înfiinţarea unei noi autorităţi ar necesita modificarea tratatelor europene şi votul tuturor celor 28 de state membre, aşa încât o soluţie mai bună de tranziţie ar fi ca Banca Centrală Europeană să exercite acest rol din 2014 în colaborare cu statele membre, urmând ca o adevărată uniune bancară europeană, cu mecanisme comune de supraveghere, restructurare şi garantare a depozitelor, să fie constitută ulterior.