♦ Craiova a fost abandonată, cu 162 mil. euro din PNRR pierduţi, Işalniţa şi Turceni au fost împinse în 2029, iar Iernut întârzie de şapte ani ♦ Guvernul autorizează vineri Transelectrica să deconecteze mari consumatori industriali, cu preaviz de 24 de ore şi fără compensaţii ♦ Preţul spot a urcat de la 133 la 183 euro/MWh în opt zile.

Pe hârtie, vara aceasta era mo­mentul în care sistemul ener­getic al României urma să primească dintr-odată 4.291 de MW.

Centralizarea ZF a pro­iectelor de producţie aflate în lucru arată 19 proiecte şi 5.773 MW, iar 13 dintre ele aveau termen iniţial până în 2026: şase termocentrale pe gaze, cu 3.812 MW, şi şapte hidrocentrale, cu 479 MW. Niciunul nu a livrat la timp. Sistemul a primit zero.

În locul celor 4.291 MW, guvernul a adoptat joi Planul de pregătire pentru riscuri în energie, iar vineri urmează o hotărâre prin care Transelectrica este autorizată să deconecteze mari consumatori industriali de la sistemul energetic naţional, cu preaviz de 24 de ore. Casnicii şi spitalele sunt exceptate, iar premierul Ilie Bolojan a spus că, în cazul limitărilor, nu se pune problema com­pensaţiilor.

Tradus în limbaj de business: statul îşi pregăteşte instru­mentul juridic prin care poate opri fabrici fără să plătească nimic pentru pierderi. Nu pentru că a fost lovit de un cutremur, ci pentru că nu şi-a construit centralele.

La gaze, tabloul e următorul. Mintia, 1.737 MW, este în teste: prima turbină de 590 MW a intrat în probe la cald în iunie, dar turbina cu abur nu e pusă în operare şi cazanul nu a fost livrat, aşa că întreaga capacitate abia în a doua jumătate a lui 2027. Işalniţa, 850 MW, este la zero şi nu are constructor, după ce a doua licitaţie a fost anulată în ianuarie, fără niciun ofertant conform. Turceni, 475 MW, tot la zero, cu termenul de depunere amânat de şapte ori şi o singură ofertă în evaluare. Ambele au fost împinse din 2026 în 2029. Iernut, 430 MW, este la 98% după o investiţie începută în 2016, cu termen iniţial în 2019 şi două contracte reziliate. Craiova, 295 MW, a fost pur şi simplu abandonată, cu 162 mil. euro din PNRR pierduţi.

La hidro, cele şapte amenajări au grade de realizare între 80% şi 91%, iar termenele au fost mutate în 2028-2030. Răstoliţa, executată în proporţie de 91%, are acordul de mediu anulat în instanţă, antreprenorul general în insolvenţă şi proiectantul în faliment. Separat, Tarniţa-Lăpuşteşti, 1.000 MW de stocare prin pompaj, are lucrările neîncepute şi două licitaţii ratate.

Factura? Preţul mediu spot a urcat de la 133 euro/MWh pe 29 iulie la 183 euro/MWh joi, cu un vârf de 188 euro/MWh pe 4 august, potrivit datelor OPCOM.

Absurdul complet apare la gaz. Neptun Deep, investiţia de 4 mld. euro a OMV Petrom şi Romgaz, merge în grafic şi va da la vârf, în 2028, aproape 8 miliarde de metri cubi pe an. Transgaz mizează pe o dublare a consumului naţional în trei-patru ani, care presupune exact centralele ce nu există. Iar gazul nu e nici ieftin: statul şi-a exercitat dreptul de prioritate pentru 49,9 milioane MWh la 48,752 euro/MWh, circa 2,43 mld. euro pe şapte ani, deşi costul de producţie în perimetru e estimat la circa 14 euro/MWh.

Ungaria, vecinul cel mai industrializat, şi-a pierdut aproape toată producţia nucleară de la Paks şi îşi roagă populaţia să reducă consumul de seară. O Românie cu cei 4.291 MW în funcţiune ar fi fost acum exportator net. În loc de asta, cerem sprijin Ucrainei, ţară aflată în al patrulea an de război.

În 2024, guvernul Ciolacu introducea IMCA, taxa care lovea exact companiile cu investiţii mari şi marje mici. Doi ani mai târziu, aceleaşi companii sunt lăudate că se opresc: Dacia şi Ford Otosan au închis producţia între 3 şi 19 august, iar premierul le-a mulţumit public, deşi este vorba despre o oprire programată ce are loc în fiecare vară. Pasul următor, deja scris în hotărârea de vineri, este ca oprirea să nu mai fie voluntară. Când economiile din jur se bat pentru fiecare zecime de PIB, România comunică drept victorie faptul că marii ei angajatori nu produc. Un stat cu gaz, centrală nucleară, hidro, vânt şi soare nu are o problemă de resurse, ci una de execuţie.