HTC a raportat în primul trimestru al anului 2013 cel mai mic profit din 2004 încoace

Autor: Andreea Anghel Postat la 09 aprilie 2013 37 afişări

Compania taiwaneză HTC a raportat pentru primul trimestru al anului financiar cel mai mic câştig din 2004 până în prezent pe fondul întârzierii lansării mondiale a noului model de smartphone HTC One, scrie Reuters.

HTC a raportat în primul trimestru al anului 2013 cel mai mic profit din 2004 încoace

Compania taiwaneză HTC a raportat pentru primul trimestru al anului financiar cel mai mic câştig din 2004 până în prezent pe fondul întârzierii lansării mondiale a noului model de smartphone HTC One, scrie Reuters. HTC One a fost lansat până la finalul primului trimestru doar pe trei pieţe din cele 80 anunţate iniţial de companie şi nu este aşteptată o lansare pe pieţele din Europa, America de Nord şi regiunea Asia-Pacific mai devreme de finalul lunii aprilie, conform Reuters.

Potrivit datelor HTC, profitul net pe primul trimestru a fost de 2,85 milioane de dolari, faţă de 33,3 milioane de dolari în trimestrul precedent şi de 362 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit estimărilor analiştilor, HTC ar fi urmat să raporteze un profit de aproape 16 milioane de dolari. Veniturile de pe primul trimestru au fost de 1,4 miliarde de dolari, sub nivelul estimat de HTC în februarie, de 1,6-1,9 miliarde de dolari. În ultimul trimestru al anului trecut compania a avut venituri în valoare de 1,9 miliarde de dolari.

Performanţa HTC pe anul 2013 depinde foarte mult de cum se va vinde HTC One, a spus Birdy Lu, analist al firmei de investiţii Daiwa Capital din Taipei. În ultimul trimestru al anului trecut HTC a fost al 10-lea cel mai mare producător de telefoane mobile din lume după numărul de unităţi vândute, potrivit datelor firmei de cercetare Gartner. Preţul acţiunilor HTC a scăzut cu aproape 60% în ultimele 12 luni.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
HTC,
Compania taiwaneză,
an financiar
/actualitate/htc-a-raportat-in-primul-trimestru-al-anului-2013-cel-mai-mic-profit-din-2004-incoace-10723230
10723230
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.