Hotelurile devin un „asset“ tot mai râvnit de antreprenorii locali. Banii câştigaţi din alte sectoare economice sunt investiţi în piaţa hotelieră, iar antreprenorii locali mizează, în special, pe hotelurile de lux

Autor: Miruna Diaconu Postat la 02 iunie 2025 33 afişări

„Este mai mult decât un business de ospitali­ta­te, este un proiect de fa­milie“, a declarat re­cent Cosmin Sindean, general manager al Elania Resort & Spa, hotelul dezvoltat de omul de afaceri Raul Ciurtin, numele său fiind mai degrabă legat de industria alimentară şi producţie.

Hotelurile devin un „asset“ tot mai râvnit de antreprenorii locali. Banii câştigaţi din alte sectoare economice sunt investiţi în piaţa hotelieră, iar antreprenorii locali mizează, în special, pe hotelurile de lux

♦ Hotelurile au devenit tot mai atractive pentru investitori, iar antreprenorii locali par a fi tot mai convinşi de potenţialul acestui sector economic  Raul Ciurtin, familia Ciorcilă, fraţii Pavăl sau familia Timiş sunt câţiva din antreprenorii locali care au investit în hoteluri în ultimii ani.

„Este mai mult decât un business de ospitali­ta­te, este un proiect de fa­milie“, a declarat re­cent Cosmin Sindean, general manager al Elania Resort & Spa, hotelul dezvoltat de omul de afaceri Raul Ciurtin, numele său fiind mai degrabă legat de industria alimentară şi producţie.

Raul Ciurtin este unul dintre antrepre­norii locali, cu activităţi principale în alte sectoare economice, care a investit în sec­torul hotelier. Cu toate că activitatea de ospitalitate nu este la fel de dificilă pre­cum cea de producţie, a adminis­tra un hotel presupune un efort major de a înţelege o varie­tate de activităţi care se în­tâmplă într-un hotel, de la cazare şi până la alimenta­ţia publică şi organizarea de evenimente. Cu toate că hote­lurile sunt mai degrabă văzute ca o diversificare a inves­tiţiilor, au ajuns să fie printre cele mai râvnite „asseturi“ de către antreprenorii locali, care le văd şi ca o afirmare a statului.

Inves­tiţia într-un hotel, în funcţie de dimensiunea proiectului şi de segmentul de piaţă în care se află, poate fi recuperată în circa 10 ani, iar marjele de profit, pe termen lung, nu se dovedesc a fi atât de mari în comparaţie cu alte investiţii.

Raul Ciurtin este cel care a creat bran­dul de lactate Zuzu şi unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria alimen­tară, însă cel mai recent pariu al său este în ospitalitate. Ciurtin a investit 30 mil. euro într-un proiect de ospitalitate din Cluj. Acesta cuprinde un centrul de evenimente – Elitis Events Center – şi un hotel de cinci stele – Elania Resort & Spa, cu un restaurant à la carte (Eratto).

Pe un hotel de cinci stele pariază şi Simion Mureşan, acţionar al companiei Electrogrup, unul dintre cei mai importanţi constructori de infrastructură pentru ener­gie. El urmează să deschidă un hotel de cinci stele, cu o capacitate de 100 de camere lângă crama La Salina, un business din do­meniul viticol aflat în Turda, judeţul Cluj, deţinut de omul de afaceri.

Hotelul repre­zintă o extensie a busi­nessului cu vin înce­put în 2011. Exista deja o facilitate de caza­re, dar de mici dimen­siuni. Noua investiţie va avea, pe lângă zona de cazare, şi trei restaurante, saune, piscine şi alte facilităţi, cât şi un centru ecvestru.

Trendul antreprenorilor locali care au activităţi principale în alte industrii şi investesc în hotelărie nu este însă unul nou. De-a lungul timpului, mulţi antreprenori au investit banii câştigaţi în alte industrii în hotelărie, iar printre aceştia se numără Dragoş Petrescu, familia Ciorcilă, familia Timiş şi fraţii Pavăl.

Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill, una dintre cele mai mari lanţuri de restaurante de pe plan local, a investit în primul său hotel în 2022, fiind unul de tip boutique amplasat lângă restaurantul Hanul Berarilor din apropiere de Piaţa Unirii.

Pe lângă acestea, el mai are încă un proiect hotelier aflat lângă Hanu lui Manuc. Ambele restaurante sunt administrate de reţeaua City Grill, însă proiectele hoteliere reprezintă primul pas făcut de antreprenor în acest sector.

Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie şi fondatorul Băncii Tran­sil­vania, a intrat în piaţa hotelieră prin achi­ziţia hotelului Sport din Cluj, pe care ulterior l-a transformat în hotelul de cinci stele Radisson Blu. Proiectul a fost dez­voltat de Winners Park Invest, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă. Dezvoltatorul a cum­părat în toamna anului 2018, de la SIF Mol­dova, hotelul Sport din Cluj,  într-o tran­zacţie care s-a ridicat la 5,6 milioane de euro.

În turism a investit şi familia Timiş, care deţine producătorul de mezeluri Cris-Tim, prin deschiderea unităţii de cazare Casa Timiş. Proiectul a presupus renovarea unui vechi conac, aflat în comuna Chiţorani, judeţul Prahova. Ulterior, antreprenorii au investit în extinderea complexului prin construirea unor bungalouri, dar şi a altor facilităţi de relaxare şi de petrecere a timpului liber în complex.

Investiţii în hotelărie au făcut şi fraţii Pavăl, însă au optat pentru achiziţionarea unor hoteluri în afara ţării. Prima achiziţie a fraţilor Pavăl, cei care au fondat lanţul de magazine de bricolaj Dedeman, a fost făcută în 2023, când antreprenorii au cumpărat hotelul Gardone de pe malul lacului Garda din Italia. Un an mai târziu, antreprenorii au cumpărat un al doilea hotel în Elveţia, anume Waldhaus Flims Wellness Resort, un complex hotelier aflat în Alpii Elveţieni. Ambele achiziţii au fost făcute alături de Apex Alliance, care deţine mai multe hoteluri în Bucureşti şi în Europa.

Hotelurile au devenit tot mai atractive pentru investitori, iar antreprenorii locali par a fi tot mai convinşi de potenţialul acestui sector economic. Piaţa hotelieră locală trece printr-o perioadă marcată de multă efervescenţă, determinată atât de intrarea mai multor branduri hoteliere internaţionale, de creşterea numărului de turişti, dar şi de apetitul investitorilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.