Hidroelectrica nu intenţionează nicio majorare a preţurilor de furnizare a energiei electrice
Hidroelectrica a transmis sâmbătă că nu a anunţat, nu a intenţionat şi nici nu ia în considerare vreo majorare a preţurilor de furnizare a energiei electrice.
„Compania îşi menţine angajamentul de a avea o ofertă corectă şi competitivă pentru clienţii săi şi reafirmă că nu are în vedere vreo modificare unilaterală a preţurilor pentru contractele existente”, arată Hidroelectrica, într-un comunicat transmis sâmbătă.
Preţurile ofertate către clientul casnic se situează între 1,06 – 1,14 lei/kWh inclusiv cota de TVA de 21%, în funcţie de tarifele reglementate ale fiecărui loc de consum din Romania.
„Achiziţiile de energie realizate de către Hidroelectrica din piaţă reprezintă o practică firească în rândul furnizorilor şi nu echivalează cu o creştere a preţurilor. Niciodată nu am intenţionat să realizăm furnizarea de energie electrică doar din producţie proprie. Hidroelectrica îşi menţine poziţia de cel mai competitiv furnizor de energie de pe piaţă şi dispune de capacitatea operaţională şi logistică necesară pentru a răspunde în condiţii optime cererii crescute venite din partea noilor clienţi”, mai arată compania.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













