Haosul din Orientul Mijlociu nu i-a ajutat pe marii producători americani de petrol. Exxon Mobil şi Chevron raportează profituri aproape la jumătate în primul trimestru al acestui an

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 01 mai 2026 10 afişări

Haosul din Orientul Mijlociu nu i-a ajutat pe marii producători americani de petrol. Exxon Mobil şi Chevron raportează profituri aproape la jumătate în primul trimestru al acestui an

Creşterea bruscă a preţurilor petrolului, provocată de războiul din Iran, nu a adus câştiguri excepţionale pentru Exxon Mobil şi Chevron în primul trimestru, arată Bloomberg.

Cele mai mari două companii petroliere din SUA au raportat vineri profituri în scădere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net al Exxon a scăzut cu 45%, în timp ce cel al Chevron s-a diminuat cu 36%.

Preţul petrolului a scăzut în primele două luni ale anului, pe fondul anticipării unui surplus, dar au crescut brusc după atacul SUA şi Israel asupra Iranului din 28 februarie. De atunci, preţurile au urcat cu 57%, războiul provocând cea mai mare perturbare a ofertei de petrol din istorie.

Exxon a declarat că producţia sa din Orientul Mijlociu va scădea cu 750.000 de barili pe zi faţă de 2025 dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne închisă pe tot parcursul trimestrului al doilea. De asemenea, volumul procesat de rafinării va scădea cu 3%.

Directorul general Darren Woods a declarat pentru CNBC că aproximativ 15% din producţia Exxon este afectată de război. Reluarea fluxurilor de petrol după redeschiderea strâmtorii ar putea dura până la două luni, iar livrările din Golful Persic au nevoie de aproximativ o lună pentru a ajunge la clienţi.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.