Hainele, în top 3 categorii căutate de Black Friday. Ce aşteptări are retailerul online Fashion Days de la ediţia din acest an a celui mai aşteptat eveniment de reduceri şi când dă startul campaniei

Autor: Andra Stroe Postat la 08 noiembrie 2021 113 afişări

Hainele, în top 3 categorii căutate de Black Friday. Ce aşteptări are retailerul online Fashion Days de la ediţia din acest an a celui mai aşteptat eveniment de reduceri şi când dă startul campaniei

Evenimentul de Black Friday a devenit deja tradiţie în piaţa locală, clienţii fiind deja obişnuiţi să îşi seteze alarmele în zorii zilei pentru a nu pierde startul cursei. Pentru retailerul Fashion Days, liderul pieţei online de fashion, Black Friday are însă loc miercuri. Care este explicaţia, ce reduceri sunt anunţate şi cu ce noutăţi vine ediţia din acest an?

„Acesta este cel de-al doilea eveniment organizat în contextul pandemic actual. Segmentul e-commerce a suferit schimbări majore de aprape 2 ani încoace, iar piaţa de fashion online continuă să câştige din ce în ce mai mult teren”, spune Robert Berza, general manager Fashion Days.

Un studiu recent al Kantar, citat de companie, arată că Black Friday se bucură şi în acest an de notorietate în rândul a peste 90% dintre români, aproape 60% dintre aceştia plănuind să facă diverse achiziţii. Ca segment de vârstă, interesul cel mai mare se remarcă în rândul persoanelor de 18 – 24 ani, urmat îndeaproape de cei cu vârste cuprinse între 25 şi 34 ani. Iar dacă vorbim de categorii, hainele ocupă o poziţie importantă, fiind a treia categorie în topul căutărilor, cu un potenţial de achiziţie de 23%, în timp ce încălţămintea are un potenţial de achiziţie de 10%.

Şi anul acesta compania va da startul reducerilor înaintea zilei de vineri, mai precis în dimineaţa zilei de miercuri, pe 10 noiembrie, în jurul orei 7. Explicaţia este că atât Fashion Days cât şi eMag, deopotrivă parte a grupului Dante International, sunt partenere ale aceeaşi companii de curierat - Sameday, iar o campanie de reduceri concomitentă ar îngreuna livrarea comenzilor şi ar prelungi timpii de livrare. 

Compania vizează pentru ediţia din acest an a evenimentului o creştere de circa 27% a numărului de comenzi, reducerile implicând 80% din oferta comercială a brandului, cu un stoc de 230 de milioane de lei, cea mai mare valoare de până acum. Alături de cele peste 600 de branduri internaţionale, portofoliul businessului include şi aproape 100 de branduri autohtone (de la sub 50 anul trecut), parte a secţiunii Romanian Corner. „Anul acesta ne-am pregătit pentru peste 160.000 de clienţi în perioada 10-14 noiembrie, o creştere de aproximativ 28% comparativ cu anul trecut. De asemenea, peste 75% din valoarea comenzilor va fi generată prin aplicaţia mobilă. Estimăm ca prima ora să fie chiar vârful numărului de comenzi – aproximativ 15.000. Pandemia a accelerat tranziţia de la magazinele clasice spre e-commerce”, spune executivul. Potrivit lui, printre beneficiile aduse de migrarea spre canalele online se numără economia de tip, numărul mai mare de opţiuni dar şi ofertele la preţuri extrem de competitive.

Dacă în 2020 valoarea coşului mediu a fost de 440 de lei, cu o valoare medie de 194 de lei per produs, anul acesta estimările companiei sunt că valoarea coşului mediu va atinge 435 de lei, cu o valoare medie de 179 de lei per produs. Compania aşteaptă o creştere de 28% a numărului de clienţi, de la 113.000 în 2020, şi o evoluţie de 20% a vizitelor, de la 4,1 milioane anul trecut. De asemenea, retailerul estimează că 56% dintre comenzi vor fi plătite cu cardul (online sau prin POS).

Din rândul brandurilor internaţionale cu cele mai bune oferte de Black Friday, Robert Berza enumeră: Nike, Guess, Karl Lagerfeld, UGG, Tommy Hilfiger, Timberland, Furla, Marc Jacobs, Michael Kors şi Boss, iar din rândul brandurilor româneşti: Alina Cernătescu, Mihaela Glăvan, Antonia M, Monarh şi Gemelli Shoes.

Pentru o desfăşurare facilă a campaniei de reduceri, executivul indică folosirea celor peste 2.000 de easyboxuri, pentru clienţii din Bucureşti şi Ilfov existând posibilitatea de a primi coletele în aceeaşi zi prin alegerea acestei opţiuni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fashion,
black friday,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.