Guvernul PNL a dat STARTUL privatizărilor. Care sunt companiile care au fost puse deja listă

Autor: Roxana Rosu Postat la 28 noiembrie 2019 532 afişări

Guvernul PNL a dat STARTUL privatizărilor. Care sunt companiile care au fost puse deja listă

Florin Cîţu, ministrul de Finanţe, a declarat aseară, la B1 TV, că vrea să listeze minim 20% din CEC Bank, pe lângă planul de listare a Hidroelectrica, prevăzut în programul de guvernare al PNL.

”Am mai vorbit de listarea Hidroelectrica. Este în programul de guvernare al PNL. Eu am plusat cu listarea CEC. Şi mă ţin de ea”.

Florin Cîţu a amintit că CEC Bank tocmai a fost capitalizată cu 950 milioane lei de la bugetul statului.

”Listarea CEC va fi un lucru foarte bun pentru piaţă şi pentru România. Vrem să listăm minim 20%. Listarea înseamnă transparentizare, guvernanţă corporativă. Vrem să avem o bancă adevărată de stat, să fie majoritară a statului, dar să se bată cu adevărat cu celelalte bănci, nu să fie tot timpul la mâna statului”, a mai spus ministrul.

Banca avea la sfârşitul anului 2018 un capital social de circa 1,56 mld. lei, iar după majorarea de 940 mil. lei, ca­pitalul CEC Bank ar urma să ajungă la circa 2,5 mld. lei. CEC Bank are cea mai exinsă reţea teritorială, de peste 1.000 de unităţi teritoriale.

CEC Bank se plasa în 2018 pe locul 7 în topul celor mai mari bănci de pe piaţa românească cu active de 29,3 mld. lei şi o cotă de piaţă de 6,5%. Banca de stat a raportat pentru anul trecut un profit brut de circa 433 mil. lei, repre­zentând cea mai bună performanţă financiară din ultimii 11 ani.

În trecut au mai existat intenţii de privatizare/listare a CEC Bank, precum şi intenţia Ministerului Finanţelor de a majora capitalul social al băncii de stat după aderarea României la UE, însă acestea nu s-au concretizat.

Dintre cele 34 de bănci existente în sectorul bancar românesc doar şapte ( Banca Transilvania, BCR, BRD-SocGen, UniCredit, Raiffeisen, ING Bank şi CEC Bank) reuşesc să treacă peste cota de 5% din perspectiva activelor bilanţiere nete. La finele anului 2018 băncile mari şi-au consolidat poziţia, ajungând să deţină o cotă de piaţă după active de 76,6% şi generând 90,7% din profitul total al sectorului, după cum reiese dintr-un raport realizat de Consiliul Concurenţei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
listare,
cec,
hidroelectrica,
guvernare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.