Guvernul adoptă o strategie de administrare a datoriei publice înainte ca aceasta să scape de sub control. „În condiţiile menţinerii unor deficite bugetare ridicate şi pentru că România se află, din anul 2020, în procedura de deficit excesiv”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 05 decembrie 2025 10 afişări

Executivul a adoptat în şedinţa de guvern de vineri „Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2025-2027”, prin care Ministerul de Finanţe încearcă să asigure finanţarea deficitului bugetar, dar şi să dezvolte piaţa internă a titlurilor de stat.

„În condiţiile menţinerii unor deficite bugetare ridicate şi pentru că România se află, din anul 2020, în procedura de deficit excesiv, Ministerul Finanţelor îşi propune să asigure finanţarea necesară acoperirii deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, cu prioritate în moneda naţională, în corelare cu capacitatea de absorbţie a pieţei interne a titlurilor de stat. Concomitent, se are în vedere accesarea pieţelor financiare externe, în funcţie de oportunităţile oferite de acestea, urmărindu-se extinderea maturităţii medii a portofoliului datoriei publice şi diversificarea bazei de investitori.”

Guvernul mai arată că implementarea strategiei va fi monitorizată lunar, prin urmărirea evoluţiei indicatorilor datoriei publice versus ţintele asumate de Ministerul de Finanţe.

Vedeţi aici documentul integral

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.