Guvernul a promis FMI că vinde majoritarea companiilor deţinute de Ministerul Economiei

Postat la 17 septembrie 2013 32 afişări

Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va vinde "majoritatea portofoliului" de companii din subordinea Ministerului Economiei, se arată în scrisoarea de intenţie transmisă organizaţiei financiare internaţionale.

Guvernul a promis FMI că vinde majoritarea companiilor deţinute de Ministerul Economiei

 "Ne propunem să vindem majoritatea portofoliului de societăţi din subordinea Ministerului Economiei (...)", potrivit documentului citat.

Companiile energetice controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în acest an din coordonarea ministrului Varujan Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, care conduce Departamentul pentru Energie.

În urma transferului, Ministrul Economiei mai are participaţii integrale, majoritare sau minoritare la companii precum Romarm, Oltchim, Plafar, Carfil, Metrom, UM Cugir, UM Mija, UM Sadu, Uzina Automecanică Moreni, Pirochim Victoria, Avioane Craiova, Romplumb, Şantierul Naval Mangalia, IAR Braşov, Romaero, Şantierul Naval 2 Mai.

Marile companii energetice, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Oltenia şi Hunedoara sau Electrica sunt controlate de Departamentul pentru Energie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/guvernul-a-promis-fmi-ca-vinde-majoritarea-companiilor-detinute-de-ministerul-economiei-11344254
11344254
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.