Guvern: Îndatorarea primăriilor nu va putea depăşi 1,2 miliarde de lei pe an, în 2017, 2018 şi 2019

Postat la 29 noiembrie 2016 70 afişări

Guvern: Îndatorarea primăriilor nu va putea depăşi 1,2 miliarde de lei pe an, în 2017, 2018 şi 2019

Limita anuală privind finanţările rambursabile (împrumuturi, emisiuni de titluri de valoare, leasing financiar) care pot fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale, reprezentând datorie publică locală, va fi de 1,2 miliarde de lei în 2017, 2018 şi 2019, a stabilit marţi Guvernul.

Aceeaşi limită anuală de 1,2 miliarde lei pentru fiecare dintre anii 2017, 2018 şi 2019 a fost stabilită pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Aceste limite anuale pentru contractarea finanţărilor rambursabile şi efectuarea tragerilor din finanţările rambursabile au fost stabilite „pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat”, precizează Guvernul.

Executivul menţionează, însă, că aceste plafoane „nu cuprind finanţările rambursabile destinate refinanţării datoriei publice locale şi nici pe cele alocate proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, inclusiv cele cuprinse în Planul Elen de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Balcanilor”.

Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta sau garanta finanţări rambursabile interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale, conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia de autorizare a împrumuturilor locale autorizează finanţările rambursabile care urmează să fie contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, precum şi tragerile ce se pot efectua din finanţările rambursabile, cu încadrarea în limitele anuale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.