LIVE: ZF Real Estate by Storia – Cum încheie piaţa rezidenţială primul semestru al anului?

Grupul TEILOR atrage o finanţare sindicalizată de până la 115 mil. euro pentru dezvoltare, coordonată de UniCredit Bank. ING România a fost aranjor principal mandatat

Autor: Cristina Bellu Postat la 28 iulie 2026 14 afişări

Grupul TEILOR atrage o finanţare sindicalizată de până la 115 mil. euro pentru dezvoltare, coordonată de UniCredit Bank. ING România a fost aranjor principal mandatat

Grupul antreprenorial românesc TEILOR, care reuneşte brandurile TEILOR, DAAR, JANINE şi MoneyGold, a obţinut o finanţare sindicalizată de până la 115 milioane de euro, care include facilităţi de refinanţare, finanţare pentru investiţii şi linii revolving destinate susţinerii planurilor de dezvoltare şi implementării strategiei de creştere.

UniCredit Bank a avut rolul de coordonator al finanţării şi aranjor principal (Coordinating Mandated Lead Arranger şi Bookrunner), în timp ce ING Bank România a fost aranjor principal mandatat (Mandated Lead Arranger) şi creditor iniţial (Original Lender).

„TEILOR se află într-un moment remarcabil de consolidare şi expansiune, iar succesul acestui sindicat bancar reflectă încrederea solidă pe care piaţa o are în modelul lor de business. Rolul nostru, în calitate de consultanţi şi finanţatori strategici, este să facilităm tranziţia clienţilor noştri către structuri de capital diversificate, care să le susţină planurile pe termen lung şi să le asigure flexibilitatea necesară planurilor lor de creştere”, a declarat Daniel Sava, Head of Advisory & Financing în cadrul UniCredit Bank.

La rândul său, Claudiu Sabău, Head of Sales Business Banking la ING Bank România, spune că TEILOR „este un exemplu remarcabil de antreprenoriat românesc, care a reuşit să construiască un grup puternic, cu branduri relevante şi un model de afaceri diversificat”.

Asistenţa juridică pentru structurarea şi implementarea tranzacţiei a fost asigurată de firma de avocatură Filip & Company.

Teilor Holding SA, grup de companii care include lanţul de bijuterii de lux Teilor, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN, Invest Intermed Gold, companie care comercializează bijuterii din aur, şi Teilor Invest Exchange, a raportat pentru 2025, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 667,4 milioane de lei, o creştere cu 28% faţă de 2024, şi EBITDA de 131,6 milioane de lei, o majorare cu 59%.

Profitul net contabil s-a ridicat în 2025 la 66,9 milioane de lei, un avans de 998% comparativ cu anul anterior, în timp ce profitul net normalizat, după ajustarea efectelor provenite din mecanismul de consolidare, a ajuns la 76,5 milioane de lei, plus 161%, conform unui comunicat.

Holdingul are patru emisiuni de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, listate sub simbolurile TEI26, TEI26E, TEI29 şi TEI29E.

 


 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.