GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Va rămâne 2013 cel mai bun an după criză?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 08 septembrie 2013 239 afişări

Economia a crescut cu 0,5% în T2 faţă de trimestrul precedent, în date ajustate sezonier, şi cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce în prima jumătate a anului a crescut cu 1,8% faţă de perioada corespunzătorare din 2012, a comunicat INSSE, corectând astfel cu plus estimările iniţiale despre evoluţia PIB.

GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Va rămâne 2013 cel mai bun an după criză?

Motoarele acestei creşteri au fost exporturile, agricultura şi industria, în timp ce construcţiile, importurile, formarea brută de capital fix (investiţiile) şi stocurile s-au redus. Exportul net a avut în primul semestru o contribuţie de 5,3% la creşterea PIB, în timp ce investiţiile s-au diminuat cu 4,4%, conducând la un minus de 1% pentru evoluţia economică din aceeaşi perioadă.

Economiştii BCR estimează pentru 2013 o creştere a PIB de 2,5%, urmată însă de o încetinire la 2,3% la anul, iar cei de la ING Bank aşteaptă o creştere de 2,2% în acest an, dar numai de 2% în 2014. Prudenţa analiştilor în privinţa anului viitor este explicabilă prin gradul de incertitudine implicat atât în toate previziunile actuale legate de zona euro, care rămâne destinaţia principală a exporturilor României, cât şi în toate previziunile legate de calitatea unui an agricol, ţinând cont de importanţa acestei ramuri pentru creşterea economică.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/graficul-saptamanii-va-ramane-2013-cel-mai-bun-an-dupa-criza-11300453
11300453
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.