George Niculescu, ANRE: Preţurile la energie vor continua să scadă / Suntem într-o piaţă a consumatorilor, iar oamenii îşi pot schimba uşor furnizorul

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 03 octombrie 2025 29 afişări

George Niculescu, ANRE: Preţurile la energie vor continua să scadă / Suntem într-o piaţă a consumatorilor, iar oamenii îşi pot schimba uşor furnizorul

Trendul de scădere a preţurilor la energie electrică va continua, pentru că suntem într-o piaţă a consumatorilor, furnizorul fiind obligat să vină cu un preţ competitiv, ca să nu rămână fără portofoliul de consumatori, spune preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.

„Trebuie să vedem că după data de 1 iulie, când schema de plafonare-compensare la energie electrică a expirat, în comparatorul de preţuri pe care noi îl punem la dispoziţia consumatorilor pe site-ul ANRE, unii furnizori au scăzut preţurile în ofertele lor. Eu sunt convins că trendul acesta va continua, tocmai pentru că suntem într-o piaţă, în momentul de faţă, a consumatorilor. Atâta timp cât preţul este liber şi eu pot să-mi aleg furnizorul cu cea mai bună ofertă, furnizorul va fi obligat să vină cu un preţ competitiv, în aşa fel încât să nu rămână fără obiectul muncii, fără portofoliul de consumatori”, notează agerpres.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.