Gazprom a cerut acordul Moscovei pentru a livra gaze la preţ redus Ucrainei timp de trei luni

Autor: Florentina Dragu Postat la 30 martie 2015 44 afişări

Compania rusă de stat Gazprom a cerut aviz guvernului de la Moscova pentru acordarea unei reduceri de preţ pentru gazele naturale care vor fi furnizate Ucrainei în următoarele trei luni, relatează Itar-TASS.

"Gazprom a cerut guvernului Federaţiei Ruse o reducere de preţ pentru Ucraina pentru o perioadă de trei luni", a declarat luni directorul general al Gazprom, Alexei Miller.

Miller nu a specificat nivelul reducerii, dar a menţionat că termenii actualului contract dintre Gazprom şi Naftogaz, care expiră la finele lunii martie, prevăd posibilitatea acordării unei reduceri de preţ pentru gazele furnizate Ucrainei.

De partea cealaltă, Naftogaz, compania ucraineană de stat în domeniul gazelor naturale, a cerut Gazprom prelungirea acordului actual până în primăvara următoare, ceea ce ar însemna menţinerea preţului acceptat de Rusia în decembrie 2014, când a fost reluată furnizarea de gaze către Ucraina, după o întrerupere de şase luni.

Rusia a întrerupt livrările de gaze naturale către Ucraina în iunie 2014, din cauza unei dispute privind preţul gazului şi a unei datorii neîncasate de 5,3 miliarde de dolari

După mai multe runde de negocieri mediate de Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina au ajuns la o înţelegere pentru reluarea livrărilor de gaze.

Rusia, Ucraina şi UE se vor întâlni pentru noi negocieri la jumătatea lunii aprilie, la Bruxelles.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GAZPROM,
UCRAINA,
GAZE
/actualitate/gazprom-a-cerut-acordul-moscovei-pentru-a-livra-gaze-la-pret-redus-ucrainei-timp-de-trei-luni-14085084
14085084
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.