Galaţi: lucrări de reparaţii şi modernizări de peste 18 mil. lei la cel mai mare combinat siderurgic din România

Autor: Petru Mazilu Postat la 05 decembrie 2022 144 afişări

Galaţi: lucrări de reparaţii şi modernizări de peste 18 mil. lei la cel mai mare combinat siderurgic din România

Compania LIBERTY a anunţat că începe un program de reparaţii şi îmbunătăţiri la Furnalul 5 al combinatului siderurgic din Galaţi. Clienţii şi angajaţii combinatului nu vor fi afectaţi, anunţă reprezentanţii companiei.

Programul în valoare de 18,3 milioane de lei va începe săptămâna aceasta. Potrivit reprezentanţilor LIBERTY, lucrările se vor încheia la începutul anului viitor şi vor îmbunătăţi semnificativ siguranţa, stabilitatea, fiabilitatea şi eficienţa energetică a furnalului.

Clienţii nu vor fi afectaţi, iar angajaţii nu vor fi trimişi în şomaj tehnic, mai spun cei de la combinatul gălăţean.

„În condiţiile în care cererea de oţel la nivel european este afectată de provocările macroeconomice, perioada de implementare a programului va permite companiei LIBERTY Galaţi să îmbunătăţească procesul de producţie fără a fi afectate livrările de produse către clienţi. Lucrările de mentenanţă şi îmbunătăţiri vor cuprinde înlocuirea plăcilor de uzură şi a două dintre reductoarele de la aparatul de încărcare, deblocarea zonelor de evacuare şi de epurare a gazelor, precum şi curăţarea cuvei furnalului şi a platformelor superioare. Angajaţii vor fi menţinuţi cu normă întreagă pe parcursul programului de mentenanţă şi îmbunătăţiri”, a anunţat LIBERTY Galaţi.

Laminoarele combinatului vor funcţiona la capacitate maximă, compania continuând să ofere clienţilor produsele şi serviciile sale în mod normal. Strategia de preţ va fi revizuită în mod constant pentru a se asigura că vânzările menţin o contribuţie eficientă, au precizat reprezentanţii LIBERTY Galaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
combinat,
lucrari,
liberty,
modernizare,
romania,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.