Fundaţia Orange anunţă dezvoltarea programului Digitaliada şi în anul şcolar 2017-2018.

Autor: Georgiana Călin Postat la 21 septembrie 2017 113 afişări

Datorită rezultatelor încurajatoare înregistrate în ediţia pilot din 2016, Fundaţia Orange anunţă dezvoltarea programului Digitaliada şi în anul şcolar 2017-2018.

Fundaţia Orange anunţă dezvoltarea programului Digitaliada şi în anul şcolar 2017-2018.

30 de şcoli de la sate intră în noul an şcolar cu laboratoare digitale complet echipate şi cu materiale digitale educative pentru Matematică şi Informatică. 82 de profesori din cele 30 de şcoli au participat la sesiuni de formare şi au acces la aplicaţiile educative instalate pe tablete şi la 124 de proiecte didactice adaptate. 3.400 de elevi din mediul rural au acces permanent la laboratoarele dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare şi ecrane de proiecţie.

Pentru a creşte performanţele şcolare ale elevilor şi pentru a-i pregăti pentru oportunităţile viitorului, Fundaţia Orange a investit în programul Digitaliada de la debut şi până acum 800.000 euro.

Programul promovează educaţia digitală şi încurajează utilizarea la clasă a metodelor de lucru interactive şi a conţinutului digital educativ, pentru a creşte performanţele şcolare ale elevilor. Programul include platforma Digitaliada.ro şi un proiect dedicat şcolilor din mediul rural.

Platforma încurajează crearea şi postarea online de conţinut digital educativ în limba română ce poate fi folosit de elevi sau profesori din toată ţara. La un an de la lansarea platformei aceasta a înregistrat peste 24.000 de utilizatori unici şi peste 100.000 de vizualizări. Platforma conţine 256 materiale digitale educaţionale şi găzduieşte concursul anual de materiale digitale #Digitaliada, ce premiază pasionaţii care dezvoltă conţinut educativ original.

În proiectul-pilot desfăşurat în anul şcolar 2016-2017, 10 şcoli gimnaziale de la sate au fost sprijinite să adopte metode digitale interactive în predarea materiilor Matematică şi Informatică. Acestea au fost dotate cu un laborator digital (tablete, laptop-uri, videoproiectoare), un set de aplicaţii şi jocuri educative încărcate pe tablete, iar profesorii au beneficiat de sesiuni de formare, planuri de lecţie şi suport tehnic pentru a utiliza resursele digitale la clasă.

Rezultatele înregistrate după primul an de Digitaliada confirmă faptul că metodele digitale contribuie la o mai bună înţelegere a noţiunilor teoretice şi la o implicare crescută a elevilor la clasă. Cercetarea realizată de experţi în sociologie şi educaţie pe parcursul proiectului-pilot arată că 25% dintre copiii de la clasele VI-VIII din cele 10 şcoli şi-au mărit media la disciplina Matematică cu aproximativ 1 punct faţă de anul anterior. Elevii care au participat la proiect înţeleg şi reţin mai uşor noţiunile predate, se implică mai activ la desfăşurarea orelor, iar încrederea în forţele proprii a crescut. În plus, utilizarea tehnologiei la clasă a îmbunătăţit cooperarea la ore între elevi cu niveluri diferite de performanţă. De asemenea, datorită participării la Digitaliada, profesorii din cele 10 şcoli şi-au însuşit metode alternative de lucru la clasă, au creat o comunitate de profesori digitali şi şi-au îmbunătăţit prestigiul profesional în comunitatea locală şi regională – rezultate care au dus la creşterea încrederii de sine şi la dezvoltare profesională şi personală. Părinţii elevilor participanţi la program au privit cu satisfacţie faptul că Digitaliada le pregăteşte copiii pentru o lume digitală, au înţeles rolul educativ al tabletelor şi şi-au crescut încrederea în calitatea educaţiei primite de copiii lor la şcoală. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.