Franţa organizează astăzi al doilea tur al scrutinului prezidenţial/ Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat în scrutinul prezidenţial în care se confruntă

Autor: Mihai Draghici Postat la 07 mai 2017 46 afişări

Aproximativ 47,5 milioane de cetăţeni francezi sunt chemaţi la urne, astăzi, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, în care se confruntă candidatul proeuropean Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, un politician populist eurosceptic.

Update 15.15 Alertă de securitate în Paris, în cursul scrutinului prezidenţial

Curtea Muzeului Luvru, unde Emmanuel Macron ar urma să celebreze eventuala victorie în scrutinul prezidenţial din Franţa, a fost evacuată duminică, din raţiuni de securitate, anunţă Poliţia din Paris.

Update 13.03 Emmanuel Macron şi Marine Le Pen au votat în scrutinul prezidenţial în care se confruntă

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice En Marche! (În Mişcare!, social-liberală), şi adversara sa, Marine Le Pen, reprezentantul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, au votat duminică în scrutinul prezidenţial din Franţa, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Emmanuel Macron, favorit în scrutin, a votat primul, în orăşelul Touquet, situat în departamentul Pas-de-Calais.

Marine Le Pen a votat în orăşelul Hénin-Beaumont, situat tot în departamentul Pas-de-Calais.

După vot, Emmanuel Macron a salutat mulţimea adunată în faţa reşedinţei sale.

Update 12.00Francois Hollande, susţinător al lui Emmanuel Macron, a votat în scrutinul prezidenţial din Franţa

Francois Hollande, susţinător al lui Emmanuel Macron, a votat în scrutinul prezidenţial din Franţa

François Hollande s-a deplasat duminică dimineaţă la o secţie de votare din orăşelul Tulle, situat în centrul Franţei.

François Hollande a declarat că va vota cu Emmanuel Macron în turul doi al scrutinului prezidenţial, argumentând că trebuie eliminat riscul accederii la putere a unui exponent al extremei-dreapta, o referire la Marine Le Pen. Proiectul politic al lui Marine Le Pen, candidatul formaţiunii Frontul Naţional în scrutinul prezidenţial, este "incoerent" şi "periculos", a declarat Francois Hollande.

Ştire 09.00 Cele 66.546 de secţii de votare se deschid la ora 8.00 (9.00, ora României). Cele mai multe secţii de votare se vor închide la ora 19.00 (20.00, ora României), dar în marile oraşe votul va continua până la ora 20.00 (21.00, ora României).

Scrutinul prezidenţial se desfăşoară sub regimul stării de urgenţă, instaurată în Franţa după o serie de atentate comise de reţeaua teroristă Stat Islamic şi soldate cu sute de morţi.

Peste 50.000 de agenţi de poliţie, jandarmi şi militari sunt mobilizaţi pentru misiuni de ordine publică în ziua alegerilor, inclusiv 12.000 în zona metropolitană Paris.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
ALEGERI,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.