Fostul senator Cătălin Voicu, trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie

Autor: Departamentul Social Postat la 06 noiembrie 2014 44 afişări

Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare, a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi intervenit la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte, pentru echipamente care aveau adaosuri comerciale până la 2.490%.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Cătălin Voicu, la data faptelor consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale - Departamentul Securităţii Naţionale şi ulterior parlamentar, pentru complicitate la abuz în serviciu.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi Nicolae Coroiu, director general al SC Electrica SA la data faptelor, pentru abuz în serviciu, şi Petru Andronache, fost director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova, pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată. Andronache execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare, primită în dosarul "Transformatorul", în care a fost judecat şi fostul ministru Relu Fenechiu.

Procurorii i-au deferit justiţiei şi pe finul lui Cătălin Voicu, Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA, şi Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al aceleiaşi firme, ambii fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul trimis instanţei se arată că Nicolae Coroiu, în calitate de director general al SC Electrica SA, în perioada 2004-2005, a dat dispoziţii funcţionarilor din subordine, iar Petru Andronache, director comercial al SISE Moldova, a acţionat în consecinţă, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 de lei, fără TVA, de la SC Tech Safety SA.

Anchetatorii susţin că aceste echipamente, a căror achiziţie nu era necesară, au fost cumpărate la un preţ supraevaluat, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 şi a regulamentelor interne. Astfel, furnizorul a fost desemnat fără selecţie, nefiind organizată nicio procedură de achiziţie publică, iar preţul a fost stabilit "potrivit propriilor interese ale furnizorului, acesta fiind mult supraevaluat".

Produsele au fost livrate de SC Tech Safety SA în aceeaşi perioadă, fiind încheiate în acest sens 77 de contracte şi emise facturile, care au fost achitate, în mod nelegal, în regim de urgenţă.

Voicu Cătălin este acuzat că, în perioada 2004-2005, folosindu-se de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, ar fi intervenit pe lângă funcţionari din Electrica SA şi Electrica Serv SA, pentru ca firma Tech Safety SA să fie favorizată în relaţia cu cele două societăţi energetice, precum şi cu SISE Moldova - SC Servicii Energetice Moldova SA.

"În intervenţiile sale directe la directorul general al Electrica SA - Coroiu Nicolae şi la directorul economic al Electrica Serv SA, inculpatul Voicu Cătălin le-a solicitat acestora să acorde contracte firmei SC Tech Safety SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate, de la acelaşi furnizor", au precizat procurorii.

Anchetatorii susţin că Voicu a intervenit atât pentru încheierea contractelor, cât şi pentru efectuarea cu prioritate a plăţilor către firma Tech Safety.

"Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro", au mai scris procurorii în rechizitoriu.

Radu Dan Floarea şi Măruţă Ion Dumitru, reprezentanţii firmei Tech Safety, au livrat, în perioada 2004-2004, către SISE Moldova produse în cantităţi foarte mari, în valoare de 14.750.685 de lei fără TVA. La preţurile produselor, firma a aplicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%.

Nicolae Coroiu este acuzat că a semnat 48 de ordine de plată către furnizorul SC Tech Safety SA, cauzând un prejudiciu SC Servicii Energetice Moldova, ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA, în valoare de 5.284.892 de lei.

"Această sumă reprezintă diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de furnizorul Tech Safety SA în relaţia cu SC Servicii Energetice Moldova SA (succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA)", au scris procurorii în actul dce sesizare a instanţei.

Petru Andronache a vizat pentru conformitate 158 de facturi, deşi acestea nu corespundeau în totalitate cu produsele contractate, şi a efectuat plăţi, prin semnarea a cinci ordine de plată, "înlesnind astfel realizarea scopului urmărit de superiorii săi, respectiv efectuarea de plăţi în sume importante către SC Tech Safety SA", susţin anchetatorii.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe bunurile celor cinci inculpaţi, pentru recuperarea prejudiciului.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2013, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie. El a fost găsit vinovat pentru că a primit mită de la oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu, la magistraţi şi poliţişti, pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicaţi.

Cătălin Voicu a fost, în perioada 2001-2004, consilier pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la Administraţia Prezidenţială, Departamentul Securităţii Naţionale, în mandatul 2004-2008 a fost deputat, iar în 2008 a fost ales senator, funcţie pe care a ocupat-o până la judecarea sa în primul dosar de corupţie.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a fost condamnat, în 30 ianuarie, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată, pedeapsă dispusă în dosarul "Transformatorul", în care a fost condamnat şi fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu.

Acuzaţiile au vizat tot fapte de abuz în serviciu, privind achiziţii de echipamente şi piese de schimb făcute de SISE Moldova de la un grup de patru firme - SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL. Achiziţiile au fost făcute fără respectarea prevederilor legale cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 - 1980. Prejudiciul produs SISE Moldova a fost stabilit de instanţă la peste 5,7 milioane de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VOICU,
ELECTRICA,
PROCES
/actualitate/fostul-senator-catalin-voicu-trimis-in-judecata-intr-un-nou-dosar-de-coruptie-13501881
13501881
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.