Facilităţile pentru companii petroliere, pregătite să fie aprobate de Guvern

Postat la 18 decembrie 2013 31 afişări

Guvernul vrea să discute în şedinţa de miercuri, penultima din acest an, proiectul de hotărâre prin care sunt acordate companiilor petroliere facilităţi la cota de biocarburant, calitatea benzinei şi emisiile de gaz, negociate pentru a evita creşterea preţurilor la carburanţi după majorarea accizei.

Facilităţile pentru companii petroliere, pregătite să fie aprobate de Guvern

 Documentul a fost anunţat, miercuri dimineaţa, de Guvern pe lista actelor normative care "ar putea fi incluse" pe agenda şedinţei de miercuri.

În urmă cu două săptămâni, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani, dar şi a datei până la care furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină mai bună calitativ.

Discuţiile au avut loc în contextul în care Executivul încearcă să convingă companiile petroliere să nu majoreze preţul carburanţilor ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru. La discuţiile de la Palatul Victoria au venit atunci atât reprezentanţii companiilor petroliere, printre care OMV Petrom şi Rompetrol, dar şi oficialii ambasadei Kazahstanului la Bucureşti, ţară care deţine, prin KazMunaiGaz, pachetul majoritar de acţiuni la grupul Rompetrol.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/facilitatile-pentru-companii-petroliere-pregatite-sa-fie-aprobate-de-guvern-11788577
11788577
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.