LIVE: EDIŢIE SPECIALĂ - MEET THE CEO - Care sunt motivele pentru care România este una dintre cele mai importante pieţe pentru BAT?

Expert: hepatita de cauza necunoscută nu are legătură cu formele cunoscute ale SARS CoV-2

Autor: Petru Mazilu Postat la 27 aprilie 2022 16 afişări

Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, susţine că mai multe cercetări au demonstrat că hepatita de cauza necunoscută care îi afectează pe copii nu are legătură cu formele cunoscute ale SARS CoV-2 şi nici cu vaccinul anti-COVID.

Expert: hepatita de cauza necunoscută nu are legătură cu formele cunoscute ale SARS CoV-2

„În prezent, nu este identificată o cauză pentru cazurile de hepatită, dar câteva ipoteze sunt luate în calcul: coinfectia dintre un anumit subtip de adenovirus şi un alt virus (ex. SARS-CoV-2), în care adenovirusul să acţioneze că un declanşator, infecţia cu o varianta de adenovirus care să fi suferit mutaţii, infecţia cu o nouă variantă SARS-CoV-2, infecţia cu un agent patogen nou, expunerea la substanţe toxice, neidentificate încă prin anchetele epidemiologice”, a explicat Marius Geantă.

Primele concluzii ale cercetărilor arată că hepatita de cauza necunoscută nu are legătură cu formele cunoscute ale SARS CoV-2 şi nici cu vaccinul anti-COVID

„Este important de spus că nu se confirmă asocierea nici cu vaccinarea anti-Covid-19 (în foarte puţine cazuri copiii au fost şi vaccinaţi), şi până acum nici asocierea doar cu infectarea cu variantele cunoscute ale SARS-CoV-2 (în special, Omicron, varianta dominantă acum)”, a mai spus preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

Marius Geantă a arătat care sunt simptomele acestei boli.

„Dacă un copil cu vârstă între o lună şi 16 ani prezintă dureri abdominale, icter, urină de culoare închisă, scaunul deschis la culoare (alb), diaree, vărsături şi uneori chiar febra, atunci are un tablou sugestiv pentru hepatită şi trebuie să se prezinte la camera de garda a unui spital de pediatrie pentru confirmare”, a precizat Marius Geantă.

Pentru a afla mai multe despre acest tip de hepatită, în Marea Britanie se desfăşoară o cercetare de amploare.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, în lume au fost raportate aproximativ 190 de cazuri de hepatită severă la copii.

Apariţia bolii a fost raportată pentru prima dată în Regatul Unit la începutul lunii aprilie şi, de atunci, a fost identificată în cel puţin 12 ţări din întreaga lume.

Aceasta include aproximativ 40 de cazuri în Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marius geantă,
hepatită,
studii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.