Execuţie în masă la ordinul lui Kim Jong-un: Motivul pentru care Coreea de Nord ar fi asasinat cinci înalţi oficiali

Postat la 31 mai 2019 313 afişări

Coreea de Nord ar fi executat 5 oficiali care s-au ocupat de organizarea summit-ului dintre Donald Trump şi Kim Jong-un din Vietnam, întâlnirea de la sfârşitul lunii februarie fiind considerată un eşec.

Execuţie în masă la ordinul lui Kim Jong-un: Motivul pentru care Coreea de Nord ar fi asasinat cinci înalţi oficiali

Informaţia a fost dată de cotidianul sud-coreean Chosun Ilbo şi a fost preluată de The Guardian. Printre cei executaţi s-ar număra înaltul delegat Kim Hyok-chol şi alţi patru oficiali din cadrul ministerului de Externe de la Phenian, care au lucrat pentru desfăşurarea discuţiilor nucleare de la Hanoi dintre Kim şi Trump.

 

Printre cei care ar fi primit pedepse grele, precum munca forţată într-un lagăr de concentrare, se numără şi oficialul Kim Yong-chol, care s-a ocupat de discuţiile cu secretarul de stat american Mike Pompeo, dar şi traducătorul Shin Hye-yong.

 

De sora dictatorului, Kim Yo-jong, nu se mai ştie nimic încă din timpul summitului de la Hanoi, din 28 februarie.

 

Coreea de Nord nu a confirmat sau negat afirmaţiile ziarului sud-coreean. Nici guvernul de la Seul nu a putut să verifice informaţia.

 

Toate pedepsele ar fi fost ordonate chiar de Kim Jong-un, potrivit sursei citate.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oficiali,
coreea de nord,
kim jong un,
asasinare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.