Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere: "Ianukovici este pe punctul de a-şi pune ţara într-o situaţie de vulnerabilitate extremă"

Postat la 29 noiembrie 2013 29 afişări

Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la finalul unei noi zile de negocieri. "Din nefericire, se pare că argumentele" în favoarea semnării "nu au ajuns la preşedinte", Viktor Ianukovici, a declarat preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite.

Europenii nu au reuşit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere: "Ianukovici este pe punctul de a-şi pune ţara într-o situaţie de vulnerabilitate extremă"

 "Până în prezent, poziţiile nu s-au schimbat", a adăugat ea la finalul unei cine între şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state UE şi ai celor şase foste republici sovietice membre ale Parteneriatului oriental.

"Situaţia nu s-a schimbat fundamental" într-o săptămână "şi sunt puţine şanse" ca acordul să fie semnat vineri, a confirmat o sursă diplomatică.

"Statele membre au ascultat din nou argumentele preşedintelui ucrainean. Din nefericire, el nu vorbeşte de acord, sau de semnare, ci de problemele economice ale Ucrainei, a explicat Grybauskaite, care asigură preşedinţia semestrială a UE.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/europenii-nu-au-reusit-sa-convinga-ucraina-sa-semneze-acordul-de-asociere-ianukovici-este-pe-punctul-de-a-si-pune-tara-intr-o-situatie-de-vulnerabilitate-extrema-11729917
11729917
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.