Europenii ar putea avea nevoie de o geacă în plus la iarnă. Criza energetică abia a început, iar era glaciară în Europa atârnă de nervii lui Putin

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 17 iunie 2022 200 afişări

Europenii ar putea avea nevoie de o geacă în plus la iarnă. Criza energetică abia a început, iar era glaciară în Europa atârnă de nervii lui Putin

Europa ar putea rămâne fără rezerve de gaz în mijlocul iernii dacă Rusia se decide să nu mai livreze energie prin una dintre cele mai importante conducte care leagă cele două puteri, Nord Stream 1, scrie Bloomberg.

În cel mai neegru scenariu, în care transportul de gază către Germania este oprit complet, Europa nu va fi capabilă să-şi atingă ţintele privind crearea rezervelor de gaz. În ianuarie, continentul ar epuiza complet această sursă de energie.

„Chiar şi dacă lansăm nişte măsuri în privinţa acestei probleme, raţionalizarea gazului va fi inevitabilă”, a declarat Massimo Di Odoardo, vice-preşedinte în cadrul companiei energetice WoodMac.

Într-o mişcare care a trimis panică pe marile pieţe, gigantul rus Gazprom a redus livările către Italia, Germania, Fraţa şi Austria în ultimele două zile. Compania a motivat această acţiune invocând probleme tehnice care trebuie remediate.

Germania a contestat imediat răspunsul Gazprom, susţinând că decizia este „motivată politic” şi are scopul de a perturba pieţele.

În cazul în care problema fluxurilor reduse de gaz rusesc persistă, Europa nu va reuşi să-şi atingă ţintele privind stocarea gazelor necesare pentru a se pregăti de iarnă.

O oprire completă a NordStream 1 s-ar traduce într-o Europă al cărei nivel de stocare al gazului ar putea ajunge doar la 59%, cu mult sub obiectivul de 80% care este urmărit până la 1 noiembrie. În cazul în care conducta va funcţiona la doar 40% din capacitate, atunci nivelul de stocare ar putea fi de 67%, iar epuizarea ar putea avea loc abia la finalul iernii, potrivit specialiştilor.

De la începutul războiului, importurile Europei de GNL (gaz natural lichefiat –n.r) au atins niveluri record, ca măsură de compensare a livrărilor scăzute de gaz venit din Rusia.

În cel mai fericit scenariu, dacă fluxurile de gaz se normalizează, Europa va reuşi să atingă fără probleme ţinta penru noiembrie şi va reuşi să evite o iarnă cu multe probleme pentru toţi cetăţenii săi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
europa,
iarna,
energie,
incepere,
criza,
nevoie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.