Este oficial. România este pregătită pentru sezonul rece: Guvernul a aprobat Programul de iarnă în domeniul energetic

Autor: Laura Buciu Postat la 22 octombrie 2021 184 afişări

Este oficial. România este pregătită pentru sezonul rece: Guvernul a aprobat Programul de iarnă în domeniul energetic

A fost aprobat, vineri, în şedinţa de Guvern, Programul de iarnă în domeniul energetic. Ministrul energiei, Virgil Popescu a transmis că România este pregătită pentru sezonul rece.

Guvernul a adoptat, vineri, Hotărârea Guvernului pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, precum şi măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional, în ceea ce priveşte combustibilii şi volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

„Suntem pregătiţi pentru sezonul rece. Avem suficiente rezerve energetice pentru această iarnă. De aceea am adoptat Programul de Iarnă pentru a avea la dispoziţie toate instrumentele pentru a gestiona eventualele probleme care ar putea apărea”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

Programul de iarnă se adresează tuturor producătorilor de energie electrică şi producatoriilor de energie electrică şi termică în cogenerare şi se aplică în perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021.

Totodată, prin prezenta hotărâre se constituie Comandamentul energetic de iarnă, care va monitoriza funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional şi a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022. Din comandament fac parte reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor statului competente în domeniul energiei, precum şi ai operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
stoc,
iarnă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.