ENERGIE: Companiile privatizate au dus-o mai bine sub conducerea statului

Postat la 03 aprilie 2006 1 afişăre

Sase companii din electricitate si gaze au fost preluate anul trecut de noii lor actionari majoritari straini. Primul an sub conducere privata s-a soldat insa cu pierderi sau cu profituri mici. Sa le fi fost mai bine companiilor la stat?

Sase companii din electricitate si gaze au fost preluate anul trecut de noii lor actionari majoritari straini. Primul an sub conducere privata s-a soldat insa cu pierderi sau cu profituri mici. Sa le fi fost mai bine companiilor la stat?

 

Pentru Enel Romania, care a preluat controlul distributiilor de electricitate Dobrogea si Banat in aprilie 2005, liberalizarea totala a pietei pentru clientii eligibili (companii) la 1 iulie i-a prins pregatiti cu o strategie pentru pastrarea si atragerea de noi clienti. CEZ si E.ON, care au preluat companiile Oltenia, respectiv Moldova in a doua jumatate a anului, au intrat pe o piata in schimbare si au avut doar cateva luni la dispozitie, astfel ca nu se pot lauda cu profituri.

 

Singura companie din cele cinci intrate pe piata romaneasca prin privatizare anul trecut si care a raportat crestere a fost Enel. Cu doua saptamani in urma, Enel si-a facut publice rezultatele la Londra, iar presedintele companiei, Fulvio Conti, explica profitul companiei din 2005 (in crestere cu 48% fata de 2004) atat prin vanzarea de active, cat si prin rezultatele bune din Romania si Spania. Grupul nu a facut atunci publice rezultatele pe tari. Brunello Botte, country manager Enel pentru Romania, declara pentru BUSINESS Magazin ca pentru intregul an 2005 cifra de afaceri a fost de 479 mil. euro si pro-fitul net de 61 mil. euro.

 

Pentru cehii de la CEZ si germanii de la E.ON, care au preluat companiile abia spre toamna, rezultatele nu au fost din cele mai bune. La prezentarea rezultatelor grupului CEZ, raportul pentru Electrica Oltenia arata o pierdere de 3,2 mil. euro, potrivit standardelor internationale de contabilitate. Conform oficialilor grupului, rezultatele pe standardele romanesti de contabilitate sunt inca sub audit: "Cifra de afaceri a crescut in 2005 de la 399 la 400 mil. euro datorita unei usoare cresteri in consum, venita predominant din cresterea de tarife", spune Doru Voicu, director de strategie pentru CEZ Romania.

 

"Modul in care va fi efectuat auditul este inca discutat de consultantii nostri. Cert este ca profitul va fi ori modest, ori deloc", mai spune oficialul companiei cehe, care recunoaste ca nu se asteptau la profituri: "Am facut anul trecut multe provizioane, pentru ca practicile romanesti de contabilitate difera de cele internationale, ceea ce duce la scaderea profitului consolidat".

 

Compania care detine distributia de electricitate din Moldova, E.ON Ruhrgas, urmeaza sa publice datele financiare la sfarsitul lui aprilie. Firma a prezentat insa rezultatele de ansamblu pentru 2005. "Cum am anticipat, companiile nou intrate in E.ON anul trecut din Bulgaria, Romania si Ungaria nu au contribuit cu venituri substantiale in primul lor an la cresterea profitului E.ON", se arata in prezentarea rezultatelor catre investitori. Rezultatele nu au fost date nici pentru distributia de electricitate, nici pentru cea de gaze, E.ON operand Distrigaz Nord. La distributia de gaze, pierderile pentru anul trecut s-au ridicat la 27 mil. euro.

 

Daca la electricitate companiile straine au intrat in Romania intr-un moment cand piata se liberaliza, companiile care au preluat distributiile de gaze au venit intr-un moment cand pretul de achizitie a gazelor a crescut abrupt, in timp ce pretul de livrare catre consumatorul final (in special cel casnic) a crescut foarte putin. "Desi Romania s-a angajat sa mareasca pretul gazelor de productie interna de la 115 $/1.000 mc pana la 270 $, acest proces nu se poate realiza peste noapte, deoarece mare parte din populatie nu isi va putea permite sa mai plateasca", declara pentru Ziarul Financiar Achim Saul, director general adjunct al Distrigaz Nord.

 

Tot pe minus a iesit in 2005 si proprietarul Distrigaz Sud, compania franceza Gaz de France. Motivele sunt relativ aceleasi: cresterea pretului de achizitie, plata in avans a furnizorilor, dar si provizioane. Anul trecut, Gaz de France a constituit provizioane de aproximativ 13 mil. euro. Dezvoltarea continua a economiei din sudul tarii i-a permis distribuitorului de gaze o cifra de afaceri mai mare fata de 2004 (pana la 720 mil. euro, fata de 535). Cu toate acestea, profitul din 2004 (1,5 milioane de euro) a fost inlocuit in 2005 cu pierderi de 7,2 milioane.

 

Companiile spun ca putinele luni cat au fost conduse de noii actionari nu sunt relevante si abia in 2007, dupa realizarea investitiilor propuse, rezultatele vor fi relevante. "Avem un plan ambitios de investitii pentru Electrica Oltenia, aprobat de ANRE, pentru modernizarea de instalatii, retehnologizari, reducerea pierderilor - in jur de 180 mil. euro pentru acest an", spune Doru Voicu de la CEZ. In distributiile din Banat si Dobrogea, Enel va investi in 2006 circa 65 mil. euro. In afara de investitiile in infrastructura, banii vor fi orientati si catre modernizarea modului de lucru: noi sisteme de plata si call-centere, conform lui Botte. Si companiile din gaze anunta investitii, mai ales pentru inlocuirea unor retele invechite. Una din principalele tinte ale investitiilor este reducerea pierderilor - dar si reducerea furturilor, o pro-blema inca nerezolvata.     

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Gandul.ro

/actualitate/energie-companiile-privatizate-au-dus-o-mai-bine-sub-conducerea-statului-979694
979694
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.