Elon Musk dă în judecată OpenAI şi Microsoft pentru „câştiguri obţinute pe nedrept”

Autor: Mediafax Postat la 18 ianuarie 2026 8 afişări

Elon Musk dă în judecată OpenAI şi Microsoft pentru „câştiguri obţinute pe nedrept”

Musk acuză OpenAI şi Microsoft că au profitat de sprijinul său timpuriu şi cere instanţei să îi acorde câştigurile rezultate din acea implicare.

Cofondatorul OpenAI cere despăgubiri de până la 134 de miliarde de dolari, susţinând că firmele au beneficiat de „câştiguri obţinute pe nedrept”, ca urmare a contribuţiilor sale iniţiale la dezvoltarea OpenAI. Potrivit documentelor depuse vineri de avocaţii reclamantului la o instanţă federală din SUA, citate de Reuters, OpenAI ar fi obţinut beneficii estimate între 65,5 şi 109,4 miliarde de dolari.

În acelaşi timp, Microsoft ar fi câştigat între 13,3 şi 25,1 miliarde de dolari, ca urmare a implicării lui Musk în perioada în care a fost cofondator al startupului, începând din 2015. Musk spune că a contribuit cu aproximativ 38 de milioane de dolari, reprezentând circa 60% din finanţarea iniţială a OpenAI, şi că a avut un rol esenţial în recrutarea personalului, atragerea de contacte-cheie şi consolidarea credibilităţii proiectului.

„Aşa cum un investitor timpuriu într-un startup poate obţine câştiguri de multe ori mai mari decât investiţia iniţială, câştigurile obţinute pe nedrept de OpenAI şi Microsoft sunt mult mai mari decât contribuţiile mele iniţiale”, susţine miliardarul american.

OpenAI a respins acuzaţiile, catalogând procesul drept „nefondat” şi parte a unei campanii de „hărţuire” iniţiate de Musk. La rândul său, Microsoft neagă că ar fi fost complice la acţiunile prin care OpenAI s-ar fi îndepărtat de misiunea sa fondatoare non-profit. Un avocat al companiei a declarat că nu există dovezi că firma ar fi „ajutat şi favorizat” OpenAI.

Calculul valorii contribuţiilor invocate în proces a fost realizat de un expert financiar desemnat de Musk ca martor. Cele două companii au contestat separat cererea de despăgubiri şi au cerut instanţei să restrângă sau să excludă declaraţiile expertului financiar al lui Musk, pe care le consideră „inventate”, „neverificabile” şi „fără precedent”.

Un judecător din Oakland, California, a dat undă verde judecării dosarului, iar procesul va începe în luna aprilie.

Musk a părăsit OpenAI în 2018 şi conduce în prezent compania rivală, xAI, care dezvoltă chatbotul Grok.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
musk,
openai,
microsoft

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.