Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume

Autor: Mediafax Postat la 06 martie 2021 202 afişări

Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume

Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasametul celor mai bogaţi oameni din lume. Averea CEO-ului Tesla a înregistrat în această săptămână pierderi de aproximativ 6,2 miliarde de dolari, ceea ce l-a adus pe locul trei în clasamentulul Forbes al miliardarilor.

Pierderile lui Musk au început miercuri, iar în ultima şedinţă bursieră din săptămână acţiunile Tesla au scăzut cu aproape de 5%. Acum, averea sa este de 150,9 miliarde dolari, în timp ce 17 februarie era de 191 miliarde dolari.

Cea de-a doua cea mai bogată persoană din lume este acum francezul Bernard Arnault, proprietarul conglomeratului LVMH, cu o avere de 155,6 milioane de dolari. Grupul LVMH cuprinde peste 70 de mărci de lux, ărintre care Louis Vuitton, Christian Dior, Fendi, Givenchy, Marc Jacobs, Fenty Beauty, Bvlgari, Tiffany & Co. şi Sephora.

Până luna trecută, Elon Musk şi Jeff Bezos s-au clasat pe rând pe primul şi al doilea loc pe lista miliardarilor Forbes. Acum fondatorul Amazon îl depăşeşte pe CEO-ul SpaceX cu aproape 25 de miliarde de dolari, averea sa fiind de 175,4 miliarde de dolari.

Cu doar 10 zile în urmă, pe 24 februarie, Tesla a scăzut cu 25%, iar Elon Musk a pierdut peste 15 miliarde de dolari într-o singură zi. La acea vreme, averea magnatului în vârstă de 49 de ani era de 166,1 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
musk,
avere,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.