În caz că nu ştiţi, tranzacţiile imobiliare au o pondere de peste 7% în PIB-ul României, mai precis, în 2025 au avut o pondere de 7,3%.

Ca o comparaţie, agricultura a avut o pondere de 3%, sectorul de IT&C – 7,1%, intermedierile financiare şi de asigurări – 3,5%, industria – 16,8%, construcţiile 8,7%, comerţul, transportul, HoReCa – 20,3%, iar administraţia publică şi apărarea, asigurările sociale din sistemul public, îmvăţământul, sănătatea şi asistenţa socială au avut o pondere de 12,1%.

Din aceste sectoare dar şi din altele se formează PIB-ul, care ulterior este utilizat în consum şi se fac investiţiile.

După cum arată structura sectoarelor care contribuie la formarea PIB, tranzacţiile imobiliare au o pondere mare, importantă şi nu este un domeniu de neglijat.

Guvernul vine în sfârşit cu o estimare concretă privind momentul în care se va debloca piaţa imobiliară după atacul cibernetic din 14 iulie: platforma e-Terra ar urma să revină în funcţiune săptămâna viitoare, în etape. 94.000 de cereri aşteaptă soluţionarea

De o lună de zile, platforma de la ANCPI, acolo unde se înregistrează tranzacţiile imobiliare, este blocată, deci am putea spune că PIB-ul României a pierdut o lună din acest sector.

Pierderea din blocarea ANCPI depăşeşte 1 miliard de euro, conform jucătorilor din piaţă.

Dar blocarea ANCPI, scoaterea din funcţiune a unui întreg sistem cu o pondere importantă în economie înseamnă pierderi şi pentru bănci la nivelul creditelor ipotecare, înseamnă pierderi pentru dezvoltatori, că nu-şi încasează banii mai repede, înseamnă pierderi pentru cei care contribuie la amenajarea unui apartament, a unei case, a unor birouri etc., înseamnă pierderi pentru stat, pentru guvern, pentru că are pierderi din TVA, din impozitul pe profit, din alte taxe aferente unei tranzacţii imobiliare.

Cu puţin noroc, din această săptămână, după refacerea şi transferul platformei, ar trebui ca ANCPI să înceapă să funcţioneze din nou, întâi ca probă şi apoi ca înregistrări. Bucureştiul, cea mai importantă şi cea mai mare piaţă imobiliară, nu intră imediat, ca nu cumva să se blocheze din nou sistemul înainte să se facă probele cu alte oraşe.

Peste tot şi la toată lumea cad site-urile, platformele de vânzări online, dar nimeni nu stă blocat o lună de zile.

Dacă ar fi picat site-ul eMag, Altex, Trendyol, Freshful, FashionDays, Zalando etc., nu o lună ca la ANCPI, nu o săptămână, nu o zi, ci o oră, ar fi fost şi este urgenţă de gradul zero. Nu există aşa ceva.

Blocarea unei ore înseamnă pierderi pe care o companie privată nu şi le poate permite, aşa cum îşi permite statul român, prin instituţiie lui, să stea blocat o lună, sau două decenii, ca-n energie.

Cazul ANCPI este simptomatic pentru modul în care se desfăşoară lucrurile în România: companiile private, antreprenorii, multinaţionalele, IMM-urile, microîntreprinderile, PFA-urile, toţi se luptă să facă business, să fie mai eficienţi, mai competitivi, să facă bani ca să aibă bani pentru salarii, pentru taxe, pentru investiţii şi la anul, şi peste doi ani.

De partea cealaltă statul, Guvernul, indiferent de numele lui, prin toate instituţiile, susţine din vorbe economia privată, dar o blochează de sus până jos într-un mod direct şi indirect.

Ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când se pune problema unor privatizări, vânză de acţiuni pe Bursă, toată lumea de la stat se împotriveşte, de la politicieni până la sindicate, pe motiv că „nu ne vindem ţara“, ca între timp să o devalizăm noi.

De când am început să avem creştere economică mai susţinută, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, după ce au început să intre banii din investiţiile străine directe, din fonduri europene, din investiţii de portofoliu care au susţinut creşterea economică şi a dat posibilitatea guvernelor să încaseze mai mulţi bani, statul a devenit mai fanariot, s-a împărţit în caste controlate de administraţia locală şi centrală şi de partide.

În loc ca statul să-şi reducă ponderea din economie, a devenit tot mai puternic, ajungând să fie o frână pentru economie, pentru companiile private în toate domeniile, începând de la educaţie, sănătate, până la energie, construcţii.

Ca să facă lucrurile să meargă mai repede, companiile private trebuie să umple cutiile de pantofi ale celor care conduc administraţia, instituţiile de stat care trebuie să dea avize de toate felurile.

Niciun guvern nu a făcut vreo reformă, toate partidele, în frunte cu PSD şi PNL, se împotrivesc oricărei reforme reale şi fac tot posibilul pentru a frâna orice, într-un mod direct şi indirect.

Degeaba investitorii privaţi, antreprenorii îşi bat capul să facă proiecte, să caute şi să aducă bani în România, dacă apoi sunt ţinuţi pe la uşă de instituţiile statului.

Alexandru Manea, CEO al Monarc Development, un consultant imobiliar, a spus la ZF Live că a primit de-abia după 4 ani autorizaţia să facă un hotel Radisson la Mamaia, în loc să primească autorizaţia în 1,5-2 ani.

Toate guvernele vor să facă turism în România dar din vorbe, (Alin Burcea, Paralela 45) iar ce se petrece acum în turismul românesc, un dezastru, se datorează tuturor guvernelor.

Cum poţi să aduci turişti din afară în România ca să cheltuiască câteva sute de euro pe zi în Mamaia şi nu la Praga când nu ai un hotel de brand? Unde-i cazezi? În apartamentele-dormitor care s-au construit în Mamaia?

Ceea ce se întâmplă acum în energie, când se scufundă barje pentru a câştiga 4 centimetri la cota Dunării pentru a nu închide şi a  doua centrală nucleară de la Cernavodă din lipsă de apă, arată modul cum s-a tratat problema energiei în România de către toţi cei care au fost în guvern, în fruntea guvernului sau la Palatul Cotroceni.

Cum poţi să ai activitate economică, cum poţi să ai industrie performantă, cum poţi să ai investitori români şi străini în industrie şi în alte sectoare, când peste noapte ţi se cere să scoţi ştecherul din priză ca să nu mai consumi energie pentru că România nu mai are şi nu mai poate să producă?

De două decenii se plimbă de la un guvern la altul, de la un ministru la altul PowerPoint-uri, până am ajuns într-o asemenea situaţie ca în ultimele zile, în care să ascultăm la radio Cotele Apelor Dunării, celebra emisiune care nu înţelegeam de ce există.

Deşi au avut pe mână miliarde şi miliarde de euro fie la nivelul bugetului de stat, fie la nivelul marilor companii de stat pe care le controlează şi pe care le mulge anual prin dividendele pe care le ia, niciun guvern nu a fost în stare să facă un proiect energetic nou şi nici să refacă altul care există.

A trebuit să vină un investitor iordanian, Ahmad Izmail Saleh, să preia Centrala pe gaze de la Mintia şi să facă în numai 2-3 ani, pe platforma fostei termocentrale, o nouă centrală electrică pe gaze naturale de 1.700 MW, unul din cele mai mari proiecte de acest tip din Uniunea Europeană.

Niciun guvern nu a fost în stare să facă până acum un asemenea proiect şi a trebuit să vină un investitor iordanian, de nicăieri, ca să pună pe masă în mod real un proiect nou, nu proiecte cu vorbe pe care le tot aruncă guvernele. Asta apropo de Centrala de la Iernut şi de celelalte centrale care sunt blocate şi care aparţin statului prin companiile de stat.

Cum poate să aibă România industrie şi creştere economică, ca să aibă statul de unde să încaseze bani, când sistemul de stat, care deţine monopolul în energie, nu produce energie suficientă, care mai e şi scumpă?

Mai mult decât atât, nici după trei luni România nu are guvern, pentru că partidele care au stat cel mai mult la guvernare – PSD şi PNL -, cu liderii lor care au lucrat numai şi numai la stat şi sunt produşi de stat, au luat România prizonieră.

De altfel, încet, încet, companiile private, sectorul privat este luat  prizonier de către aceste partide care controlează administraţia centrală şi locală.

Şi noi mai vrem creştere şi dezvoltare economică? Care să fie adusă de către cine?

De către cei care umblă cu cutiile de pantofi ca să le umple companiile private?