După ce a preluat banca Proton, Eurobank preia şi Hellenic Postbank

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 14 iulie 2013 135 afişări

Grupul elen Eurobank Ergasias, proprietarul Bancpost, a fost selectat de reprezentanţii statului elen să preia Hellenic Postbank, la o zi după ce câştigase şi selecţia pentru preluarea băncii Proton.

După ce a preluat banca Proton, Eurobank preia şi Hellenic Postbank

Eurobank, a patra mare bancă din Grecia, a avut câştig de cauză în faţa Alpha Bank, National Bank of Greece şi Piraeus, care au depus la rândul lor oferte pentru Hellenic Postbank, conform comunicatului emis de Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară (HFSF), instituţia care administrează recapitalizarea băncilor elene.

Acordul de preluare va fi semnat luni.

HFSF a anunţat anterior că a selectat Eurobank pentru a prelua Proton, o bancă de talie mai mică, în cadrul planului de consolidare a sistemului bancar al Greciei şi de asigurare a următoarelor tranşe de finanţare internaţională pentru statul elen.

Grecia a convenit cu "troica" creditorilor - Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană - să vândă până la 15 iulie Proton şi Hellenic Postbank. Ambele bănci au fost divizate în câte o "bancă bună" şi o "bancă rea", spre a separa activele sănătoase de cele cu probleme, iar partea sănătoasă a fiecăreia dintre cele două bănci (New Hellenic Postbank şi New Proton Bank) a fost scoasă la vânzare.

New Hellenic Postbank are active de 13,7 mld. euro şi depozite de 10,7 mld. euro. HFSF a recapitalizat Hellenic cu 4 mld. euro. New Proton Bank are depozite în valoare de 1 mld. euro şi active de 1,3 mld. euro.

HFSF, care administrează 50 mld. euro din pachetele de salvare acordate de "troică" pentru Grecia, a început în decembrie procesul de recapitalizare pentru National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank, spre a le ajuta să ajungă la o rată de adecvare a capitalului de rang I de 9%. Necesarul total de capital suplimentar a fost evaluat la 9,7 mld. euro pentru National Bank of Greece, 7,3 mld. euro pentru Piraeus Bank, 5,8 mld. euro pentru Eurobank şi 4,5 mld. euro pentru Alpha Bank. Autorităţile elene au finalizat luna trecută procesul de recapitalizare a celor patru bănci.

HFSF controlează actualmente 93,6% din acţiunile Eurobank, după ce a asigurat recapitalizarea acesteia cu 5,84 mld. euro luna trecută.

Consilierii HFSF pentru vânzarea celor două bănci sunt Goldman Sachs pentru New Hellenic Postbank şi Rotschild pentru Proton.

Eurobank, proprietarul Bancpost, a realizat în primul trimestru un profit net de 4,3 mil. euro în România, faţă de o pierdere de 10,3 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. La finele lunii martie, activele totale ale Eurobank în România se cifrau la 4,04 mld. euro, iar depozitele la 1,82 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/dupa-ce-a-preluat-banca-proton-eurobank-preia-si-hellenic-postbank-11121535
11121535
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.