Dumitru Dragomir: LPF nu a făcut licitaţie pentru drepturile TV şi acum vine DNA-ul

Autor: Adrian Petculescu, Marius Ţone Postat la 26 mai 2015 71 afişări

Fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că actuala conducere a ligii va intra în atenţia DNA, pentru că nu a făcut licitaţie pentru cedarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga I, permiţând astfel firmei deţinătoare să ceară diminuarea contractului.

"Ha, ha, ha! Exact ce am spus eu. Când nu faci licitaţie, te ia maşina în bot. Acum să-i întreb eu pe ei (n.r. - actualii concuători ai LPF) de ce nu au făcut licitaţie şi cine răspunde pentru ce se întâmplă. Pentru că acum vine DNA-ul. Eu dacă procedam aşa şi nu făceam licitaţie eram arestat de o sută de ori până acum. Acum îşi dă toată lumea seama că asta a fost şmecheria? M-au dat afară de la ligă pentru bani. (n.r. - conducătorii LPF) au făcut contracte fără garanţii, eu nu am făcut unul fără garanţii, pentru că în momentul în care încălcau contractul, pac, le luam garanţia. Altfel, contract fără garanţii e puşcărie curată. Cine a făcut asta să răspundă", a declarat Dragomir, pentru MEDIAFAX.

El le recomandă preşedinţilor de cluburi din Liga I să se adreseze procurorilor anticorupţie dacă vor ajunge la concluzia că înţelegerea privind cedarea drepturilor TV s-a făcut în mod fraudulos. "Preşedinţilor de cluburi le transmit să fie tari pe poziţii şi să analizeze bine contractul. Dacă a fost făcut fraudulos să se îndrepte imediat către DNA", a adăugat fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Compania Intel Sky Broadcast, deţinătoarea dreturilor TV pentru Liga I, a cerut, marţi, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eşalon, în sezonul viitor.

Preşedintele executiv al clubului ASA Târgu Mureş, Narcis Răducan, a afirmat că firma care deţine drepturile doreşte să achite pentru campionatul viitor aceeaşi sumă ca pentru ediţia actuală, fără a plăti cota cu care creşte valoarea contractului, potrivit înţelegerii încheiate în 2014.

"S-a iniţiat o discuţie care va fi foarte mediaziată, pentru că firma care deţine drepturile a propus o diminuare a contractului pe anul viitor. Şi fiind vorba de bani, sigur vom avea multe discuţii. A rămas să se stabilească o zi pentru a se discuta în amănunt acest subiect, apoi vom vedea ce se va decide. Solicitarea dânşilor este ca anul viitor să rămânem cu aceeaşi sumă, deşi în mod normal ar fi trebuit să crească proporţional", a declarat Narcis Răducan, după AG de luni, care a durat două ore.

Preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a afirmat că grupările din Liga I au primit permisiunea să studieze contractul prin care au fost cedate drepturile TV. El a adăugat că reprezentanţii Intel Sky Broadcast doar au informat, marţi, membrii AG de solicitarea de diminuare a contractului, apoi vor face o cerere oficială în acest sens.

"Nu s-a hotărât nimic, urmează să avem o nouă Adunare Generală. Documentul pe care l-am primit de la firma care deţine drepturile este doar o informare, urmează să primim un document oficial, iar acela să fie supus la vot. Fiecare club a primit ok-ul să vină să consulte contractul, pentru că până acum au fost foarte puţini care au avut acces la acest document. Firma care a cumpărat drepturile TV a spus iniţial că primul lucru care este obligatoriu este schimbarea sistemului competiţional şi uite că s-a schimbat. Eu zic că trebuiau să se ţină de cuvânt. Nu pot să spun cu cât solicită dânşii diminuarea contractului, este confidenţial", a spus Prunea.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să încaseze de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La această sumă se adaugă un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primeşte o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate, care vor fi obţinute de către televiziunile ce transmit meciurile din Liga I.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FOTBAL,
DRAGOMIR,
DREPTURI TV
/actualitate/dumitru-dragomir-lpf-nu-a-facut-licitatie-pentru-drepturile-tv-si-acum-vine-dna-ul-14337324
14337324
comments powered by Disqus
Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Cea mai sigură investiţie în criză. Dezvăluiri de la Banca Transilvania Cea mai sigură investiţie în criză. Dezvăluiri de la Banca Transilvania
Tehnologia REVOLUŢIONARĂ care schimbă totul: Oraşele „deştepte” devin realitate şi pentru români
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi Luptătorul K1 Cătălin Moroşanu va deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean Galaţi
Tudose, ironic: Prefectul de Brăila a fost la o şedinţă de partid.Nu s-a făcut politică, s-au recitat psalmi
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.