Dosarul Colectiv, o nouă amânare. Părinte: Am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi

Postat la 12 februarie 2018 59 afişări

La termenul de luni al procesului Colectiv, de la Tribunalul Bucureşti, instanţa a amânat, din nou, şedinţa, din cauza absenţei a două părţi civile. Aparţinătorii victimelor sunt nemulţumiţi de amânările repetate. Următorul termen a fost stabilit pe 26 martie.

Dosarul Colectiv, o nouă amânare. Părinte: Am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi

„Am plecat de acasă cu o speranţă, că astăzi se vor elimina toate aceste vicii de procedură, care sunt de noaptea minţii. Sunt şocat de hotărârea instanţei de astăzi. Amânări, doar pentru nişte citări, care durează şase săptămâni şi apare tergiversarea asta... Suntem în situaţia în care chiar am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi, pe alte căi, atfel nu se poate. Speranţa noastră era să se dea citire rechizitoriului. (...) Inculpaţilor le convine foarte mult. Ei le-ar amâna până la calendele greceşti. Am senzaţia că se aşteaptă intrarea în vigoare a unor legi din Parlament cu scoaterea abuzului în serviciu. Inculpaţii asta aşteaptă”, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Jean Chelba, tatăl lui Alexandru Chelba, mort în incendiul din Colectiv.

„A fost din nou lipsă de procedură, de data aceasta două părţi civile din Spania şi din România. Cu privire la cea din România, citaţia a fost trimisă la adresa respectivă, dar nu a fost primită de nimeni. Ca atare, s-a dat un nou termen de judecată, mai lung de data aceasta - şase săptămâni - pentru a se putea realiza această procedură. Într-adevăr, este neplăcut să ne amânăm, e al cincilea termen de judecată, dar atât timp cât procedura de citare nu este acoperită de toate părţile din cauză, în afară de inculpaţi, părţile civile şi părţile vătămate nu au cunoştinţă de acest proces (...), aceasta este lipsă de procedură şi nu poate merge mai departe. (...) Cei care au întâmplinat cu nemulţumire decizia sunt în primul rând părinţii celor care au decedat şi chiar şi părţile vătămate. Este neplăcut ca de patru luni de zile să facem numai lipsă de procedură, dar acolo unde e lege, nu e tocmeală”, a explicat avocatul Beatrice Comăniceanu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.