Director din Primăria Târgu Jiu, reţinut într-un dosar care vizează renovarea sediului instituţiei

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 04 decembrie 2014 85 afişări

Un director din Primăria Târgu Jiu a fost reţinut, joi, pentru abuz în serviciu, într-un dosar care vizează renovarea sediului instituţiei şi în care, la începutul lunii septembrie, au mai fost reţinuţi o angajată a primăriei, o consilieră de la Direcţia de Cultură Gorj şi un arhitect.

Şeful Serviciului Investiţii din Primăria Târgu Jiu, Raul Chiriac, a fost audiat, joi, la sediul Poliţiei Judeţene Gorj, la finalul audierilor el fiind reţinut pentru abuz în serviciu.

”Din cercetările făcute de poliţişti de la Poliţia Gorj a reieşit că în perioada iulie - septembrie bărbatul s-a ocupat de derularea unor lucrări de construcţie la o clădire monument istoric din Târgu Jiu, fără respectarea reglementărilor legale în domeniu, deşi avea cunoştinţă de demersurile şi autorizaţiile necesare lucrărilor de construcţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, Cătălin Buşe.

Clădirea monument istoric este sediul Primăriei Târgu Jiu.

Raul Chiriac va fi prezentat, vineri, instanţei cu propunere de arestare preventivă.

La începutul lunii septembrie, în acest dosar au mai fost reţinuţi o angajată a Primăriei Târgu Jiu, o consilieră de la Direcţia de Cultură Gorj şi un arhitect, ei fiind acuzaţi că au făcut demersuri pentru autorizarea lucrărilor de renovare a sediului primăriei doar după ce Poliţia Gorj a deschis o anchetă şi a solicitat documente în acest sens.

Surse judiciare afirmau atunci că documentele solicitate de oamenii legii nu au fost prezentate imediat întrucât acestea nu existau, iar în următoarea zi după formularea cererii toate actele necesare au fost redactate de către Mihaela Orzan din Primăria Târgu Jiu, Monica Vlădăianu, consilier la Direcţia de Cultură Gorj şi arhitectul Iulian Cămui, ultimul fiind implicat şi în restaurarea operelor lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, dar şi a altor clădiri de patrimoniu din municipiu şi judeţul Gorj.

Lucrările de renovare la sediul Primăriei Târgu Jiu au început în luna iulie, iar în septembrie a fost emisă autorizaţia de construcţie, însă după declanşarea anchetei poliţiştilor a fost oprită orice acţiune de renovare, operaţiunea urmând să fie reluată, cel mai probabil, în primăvara anului viitor.

Costul lucrărilor de renovare se ridică la aproximativ 200.000 de lei, acestea presupunând refacerea tencuielii, a faţadei exterioare, a ornamentelor şi a uşilor de acces în clădire.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DIRECTOR,
PRIMĂRIE,
REŢINERE
/actualitate/director-din-primaria-targu-jiu-retinut-intr-un-dosar-care-vizeaza-renovarea-sediului-institutiei-13702061
13702061
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.