Din culisele industriei de publicitate

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 09 iunie 2013 85 afişări

Viitorul industriei de publicitate, o spun mai toţi cei implicaţi în domeniu, îl reprezintă internetul. Campaniile de marketing şi promovare în acest mediu au avut în ultimii ani o creştere galopantă în toată lumea, în cea mai mare parte sub influenţa directă a unor giganţi precum Google şi Facebook, cu strategii consistente în acest sens.

Din culisele industriei de publicitate

Totuşi, online-ul şi digitalul nu scot din joc mediile tradiţionale de publicitate, precum TV-ul, a reieşit din discuţiile cu reprezentanţi ai celor mai mari jucători din industria mondială, prezenţi la ICEEfest, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate internetului din Europa de Est, desfăşurat pe 6 şi 7 iunie la Bucureşti. "TV-ul este în continuare extrem de puternic, nu cred că întrebarea este dacă va supravieţui TV-ul şi va rămâne online-ul", a spus Kimon Zorbas, CEO al organizaţiei IAB Europe.

"Ponderea TV-ului în mixul de bugete de publicitate depinde foarte mult de la brand la brand. Dacă ai un target mai tânăr, procentul alocat online-ului este un pic mai mare pentru că publicul e mai mult în online decât la TV", a spus şi Laurenţiu Dumitrescu, managing partner al companiei Digital Star. El a adăugat că evoluţia industriei este direct legată de starea economiei, de veniturile utilizatorilor şi de apetitul lor pentru achiziţii.

Ponderea tot mai mare a online-ului pe piaţa locală este stimulată şi de evoluţia vânzărilor de smartphone-uri, tablete şi conexiuni la internet, au spus participanţii la ICEEfest. Gradul de penetrare a telefoanelor inteligente în România a atins 17%, comparativ cu 63% la nivelul Europei, a declarat vicepreşedintele şi şeful Display Solutions EMEA al Yahoo!, Nick Hugh, în condiţiile în care compania numără două milioane de utilizatori de telefoane inteligente pe plan local, care alocă peste 12 ore pe săptămână pentru utilizarea serviciilor companiei adresate platformelor mobile.

În acest context, orice companie sau brand trebuie să gândească digital atunci când creionează strategia de marketing, susţine Geoffrey Hantson, executive creative director la Duval Guillaume Modem.

Peste 1.550 de oameni din zece ţări est-europene au participat la ICEEfest. Numărul total de participanţi s-a ridicat însă la 1.800, întrucât alte câteva sute de oameni au vizitat gratuit expoziţia amenajată cu ocazia evenimentului, "Oraşul Digital" oferită de Orange, locul de joacă amenajat de Kinect şi Microsoft în colaborare cu LG sau expoziţia Windows 8. Pe cele trei scene ale evenimentului organizat de Thinkdigital au urcat în total 90 de vorbitori şi invitaţi speciali în paneluri de discuţie, reprezentanţi ai unui număr de peste 50 de companii din regiune şi din lume.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/din-culisele-industriei-de-publicitate-10943928
10943928
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.