Din cea mai adâncă recesiune postbelică, Europei s-ar putea să nu-i mai rămână altă salvare decât să arunce cu bani din elicopter

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 24 aprilie 2020 911 afişări

Din cea mai adâncă recesiune postbelică, Europei s-ar putea să nu-i mai rămână altă salvare decât să arunce cu bani din elicopter

Cu economia afundându-se în cea mai severă recesiune din istorie şi încrederea în cădere liberă, Europa ar putea opta pentru varianta banilor din elicopter.

În momentul ridicării celor mai stricte măsuri, cele mai mari economii ale zonei euro vor fi petrecut aproape două lu­ni în carantină, iar primele semne sugerează că impactul eco­nomic este uriaş, cu diferenţe semnificative la nivelul ţărilor.

Atât stricteţea, cât şi durata măsurilor de izolare, dar şi struc­tura economiilor contează: Italia, care a impus restricţii mai de durată şi mai stringente, ar putea fi lovită cel mai crunt, iar Spania, masiv dependentă de turism, ar putea înre­gis­tra la rândul său un impact puternic la nivelul activităţii, potrivit Bloomberg Economics.

Economia zonei euro este deja în cea mai profundă recesiune din istorie, relevă un sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor. Aceştia şi-au menţinut perspectivele sumbre şi se tem că declinul ar putea fi şi mai pronunţat pe măsură ce efectele măsurilor de carantină ies la suprafaţă.

Ultimul sondaj, realizat în perioada 14-22 aprilie, esti­mea­ză o scădere cu 3,1% a economiei blocului în T1 şi 9,6% în actualul trimestru. Estimările respective nu s-au schimbat semni­ficativ în ultimele săptămâni, însă, dacă se va ma­te­ria­li­za, declinul pe acest trimestru al fi cel mai puternic din istorie.

În acelaşi timp, încrederea în rândul companiilor şi consumatorilor din Europa este în cădere liberă în condiţiile în care coronavirusul împinge economia în recesiune, scrie Bloomberg.

Încrederea companiilor franceze a atins cel mai scăzut nivel din istorie în aprilie, activitatea economică situându-se cu 35% sub nivelurile normale. Optimimsul consumatorilor din Germania a atins la rândul său un minim istoric.

La nivelul întregii regiuni, încrederea companiilor a scăzut de asemenea.

În acest context, unii analişti susţin că banii din elicopter reprezintă cea mai bună opţiune pentru Europa, potrivit CNBC. Banca Centrală Europeană ar putea ajunge într-un punct în care să fie nevoită să recurgă la această opţiune.

Potrivit experţilor, opţiunea generează temeri din punct de vedere al independenţei băncii centrale, investiţiilor străine şi nu este clar cum ar putea oamenii folosi banii suplimentari. Totuşi, aceştia arată că dacă BCE va întâmpina dificultăţi în asigurarea stabilităţii preţurilor, banii din elicopter vor reprezenta o opţiune ìviabilăî.

Până acum, BCE a evitat să analizeze banii din elicopter ca pe o posibilitate reală. Într-o scrisoare semnată de preşedinta BCE Christine Lagarde, banca a declarat că ìConsiliul Guvernator nu a discutat niciodată această idee şi prin urmare BCE nu are o poziţie oficială cu privire la acest subiectî.

Guvernatorul băncii centrale franceze, Francois Villeroy de Galhau, a sugerat la începutul acestei luni că dacă există ìun risc major la adresa stabilităţii preţurilorî, banca centrală ar putea opta pentru bani din elicopter pentru companii, mai degrabă decât pentru cetăşeni.

Unii analişti au propus de asemenea ca BCE să aibă dobânzi negative la finanşarea pe termen lung pentru bănci via programul TLRO.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bani,
recesiune

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.