Digitalizarea educaţiei din România în raport cu nivelul european

Autor: Georgiana Călin Postat la 28 aprilie 2017 402 afişări

Ponderea între învăţământul clasic şi cel digital în România este de 95% clasic şi 5% digital, conform declaraţiilor lui Alexandru Holicov, CEO Adservio, platformă românească digitală pentru management educaţional. Tot acesta spune că România se află în topul ţărilor cu cele mai slabe investiţii în educaţie, deci „e lesne de înţeles că şi la capitolul digitalizare ne situăm mult sub nivelul Europei”.

Digitalizarea educaţiei din România în raport cu nivelul european

Suedia reprezintă cel mai mare investitor în educaţie, care acordă instituţiilor de învăţământ public bugete de 7% din PIB-ul ţării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda şi Belgia. „Am speranţe că în următorii ani această piaţă va creşte şi la noi, cadrele didactice încep să fie mai deschise la tehnologie şi să înţeleagă că nu se mai poate altfel, având în vedere că elevii din ziua de astăzi folosesc tehnologie în tot ceea ce fac, mai puţin în şcoală”, declară Holicov. În plus, deşi piaţa serviciilor pe segmentul educaţional se dezvoltă pe zi ce trece, problema stă, în continuare, în gradul scăzut de implementare la nivelul şcolilor, mai exact lipsa fondurilor şi a unei legislaţii care să permită unităţilor şcolare să adopte soluţii moderne de management educaţional. Pe lângă asta, ne lovim şi de o rezistenţă la schimbare, mai spune Holicov. Pe de ală parte, pentru a avea o comparaţie relevantă vizavi de poziţionarea în raport cu Europa, trebuie să avem în vedere diferenţele existente la nivel de sistem de învăţământ dintre ţări şi faptul că digitalizarea educaţiei este un proces de durată, care necesită o pregătire amplă şi o transformare pe termen lung, consideră Veronica Dogaru, corporate communication manager la Orange. „În ultimii ani, s-au făcut progrese în acest sens şi la noi în ţară”, adaugă reprezentanta Orange. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.