Diana Dumitrescu, CEO, InnovX: Apetitul companiilor mid corporate locale pentru a ieşi pe pieţe externe există. Noi, cu prin MoonShotX, le deschidem uşi
MoonShotX a devenit a devenit o poartă de acces pentru companiile mid corporate româneşti care vor să se extindă dincolo de graniţe şi caută parteneri, clienţi sau finanţare în pieţe mature precum Marea Britanie, SUA sau Austria. Diana Dumitrescu, CEO al acceleratorului InnovX şi co-organizator al MoonShotX, spune că apetitul pentru internaţionalizare există deja în rândul companiilor locale, însă ceea ce le lipseşte adesea nu sunt neapărat banii, ci accesul la reţele, la stakeholderii relevanţi şi la oportunităţi concrete de business.
„Eu cred că ne-am atins scopul. De la început ne-am gândit că acest program va accelera companii româneşti care au ambiţia de a ieşi internaţional. Şi iată că suntem în a treia locaţie. (...) Eu cred că pe primul loc e deschiderea de uşi, pentru că ce face acest program este să organizeze în mod structurat evenimente şi să chemăm la masă stakeholderii de care ei au nevoie. Apetitul există, l-am văzut, de aceea sunt aici aceste companii. Evident că e un efort de bani, de investiţie, pe care ei şi-l asumă, sunt companii mari totuşi, sunt companii mid-corporate, nu vorbim de start-up-uri, sunt companii cu revenue în România care doresc să deschidă un birou în alte ţări”, a spus ea în cadrul unui eveniment organizat la Londra, parte din programul MoonShotX.
Raiffeisen Bank România a lansat, împreună cu acceleratorul de afaceri InnovX, programul MoonShotX, un program de internaţionalizare a companiilor din România pentru a le susţine în încercarea de a scala businessul lor.
În luna iunie, o parte din companiile româneşti incluse în programul MoonShotX au fost la Londra pentru a vedea cum este piaţa din Marea Britanie şi pentru a interacţiona cu cei care ar putea să le deschidă nişte uşi pe una dintre cele mai mari pieţe din lume.
„Dacă vorbim de investiţii e clar că piaţa din UK sau partenerii noştri cu care colaborăm de trei ani cel puţin aduc la masă tipuri de investiţii, fie că sunt granturi, că sunt de la guvern, că vorbim de investiţii equity. Depinde de foarte multe aspecte, dar eu cred că dorinţa lor este de a scala şi apoi se uită foarte atent la investiţii, cât costă, efort de timp şi aşa mai departe”, a mai spus Diana Dumitrescu.
Din perspectiva unui accelerator precum InnovX, măsurarea succesului şi a return on investment-ului unui astfel de program este simplă şi se leagă direct de rezultatele obţinute de companiile participante.
„Este foarte simplu. În primul rând, noi punem companiilor KPI-uri în orice program, iar return-on-investment îl măsurăm în funcţie de urmarea rezultatelor, dacă ne raportăm la un parteneriat sau dacă firma din UK sau din Austria devine clientul unui alumni din MoonShotX e clar că deja îi catalogăm ca succes şi return of investment, este clar, fără discuţii”, a concluzionat ea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













