Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

Postat la 17 octombrie 2013 36 afişări

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, a încheiat nouă acte juridice cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat.

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

 Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Grigore Crăciunescu pentru conflict de interese, dosarul urmând să se judece la instanţa supremă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, "realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp". Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.

Anchetatorii au stabilit că unul dintre cele nouă acte juridice a vizat concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, situat vizavi de Primăria Paşcani, la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât cel stabilit într-un proiect iniţial, pentru construirea unei parcări care deservea laboratorul de analize medicale ce aparţinea familiei lui Crăciunescu

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/deputatul-pnl-grigore-craciunescu-trimis-in-judecata-pentru-conflict-de-interese-11528419
11528419
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.