Demiterea lui Macron: cum ar funcţiona procedura pe care opoziţia vrea să o lanseze în Franţa
Mandatul premierului François Bayrou este ameninţat din cauza asumării răspunderii pentru reformele bugetare, dar opoziţia din Franţa face demersuri şi pentru destituirea preşedintelui Emmanuel Macron, o procedură complicată, care până acum nu a reuşit, notează publicaţia Le Parisien.
Jean-Luc Mélenchon, liderul Partidului Franţa Nesupusă (LFI), a iniţiat procedurile pentru potenţiala demitere a preşedintelui Emmanuel Macron, un demers care nu a avut deloc succes în a V-a Republică. Jean-Luc Mélenchon argumentează că, în cazul demiterii premierului prin moţiune de cenzură, trebuie forţat şi preşedintele Macron să plece.
„Trebuie să îl împiedicăm pe domnul Macron să numească a treia oară un prim-ministru care ar face aceeaşi politică. Iată de ce trebuie să îl demitem. Haosul este Macron”, a argumentat Jean-Luc Mélenchon.
La rândul său, Jean-François Copé unul dintre liderii partidului Republicanii, a solicitat demisia preşedintelui Emmanuel Macron, în contextul crizei politice şi economice din Franţa.
În a V-a Republică Franceză, există posibilitatea efectivă de a-l destitui pe preşedintele Franţei, aşa cum arată Articolul 68 al Constituţiei, care afirmă că un preşedinte ”nu poate fi demis decât în cazul neîndeplinirii atribuţiilor, ceea ce ar însemna incompatibilitatea exercitării mandatului”.
Procesul este foarte codificat şi depinde de voinţa majorităţii parlamentare.
Pentru lansarea procedurilor, este necesară organizarea unei şedinţe reunite a Parlamentului, care va fi considerată „Înalta Curte”, o jurisdicţie specială ce poate decide demiterea preşedintelui statului. Proiectul de rezoluţie trebuie susţinut de cel puţin zece la sută din parlamentari, adică de 58 de membri ai Camerei Deputaţilor şi de 35 de senatori.
În cadrul ”Înaltei Curţi”, va trebui formată o comisie specială pentru audierea preşedintelui Macron. Dezbaterile vor fi publice, demiterea va fi decisă iniţial prin vot secret, iar, ulterior, confirmată cu o majoritate de două-treimi.
„În a V-a Republică nu a fost demis niciun preşedinte al Franţei, întrucât procedura este foarte complicată”, notează cotidianul Le Parisien, amintind că Emmanuel Macron a fost vizat deja de o tentativă în 2024, iar Francois Hollande în 2016.
Procedura formaţiunii Franţa Nesupusă va fi lansată pe 23 septembrie, dar are şanse mici să obţină o majoritate parlamentară de două-treimi, citează gandul.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













