Decizia surpriză luată de Bill Gates pentru România. Ţara noastră este în prim-plan

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 21 decembrie 2021 18613 afişări

Decizia surpriză luată de Bill Gates pentru România. Ţara noastră este în prim-plan

♦ În urmă cu patru ani, plasamentul la FP ajungea la 27 de milioane de dolari l Acţiunile FP au urcat cu 14% în 2020.

Prin intermediul fundaţiei caritabile Bill & Melinda Gates, cofondatorul Microsoft – miliardarul american Bill Gates avea în 2020 o investiţie de aproape 3,6 milioane de dolari la Fondul Proprietatea (FP), societate listată dual la Bursa locală şi la cea londoneză, conform celui mai recent raport publicat recent de organizaţie.

Spre comparaţie, în 2019, fundaţia avea investiţii de 8,7 milioane de dolari în certificate de depozite globale (GDR-uri) ale Fondului Proprietatea, adică investiţia era în GDR-uri la Bursa de la Londra. Astfel, participaţiile au scăzut cu 58,6% de la an la an.

Prin investiţia la FP, fundaţia cu active de circa 50 de miliarde de dolari are expunere indirectă la companii de o importanţă strategică pentru România, precum Hidro­electrica şi Petrom, societăţi unde Fondul este acţionar direct.

La final de 2017, plasamentul la FP ajungea la 27 de milioane de dolari, sau 2,4 milioane de GDR-uri, ceea ce înseamnă că Bill Gates a vândut între timp din deţineri.

Potrivit datelor FP, un GDR de la Londra reprezintă 50 de acţiuni pe BVB, aspect ce se poate observa şi în preţul de tranzacţionare de 17,1 dolari pe GDR la finele lui 2020 şi circa 1,4 lei pe o acţiune FP.

Totodată, fundaţia are investiţii de 34,6 milioane de dolari la Naspers (acţionarul majoritar al eMAG) şi 8 milioane de dolari la Prosus (grupul care reuneşte operaţiunile de e-commerce ale Naspers), ceea ce se traduce prin expunere la eMAG, PayU, OLX, Fashion Days şi Autovit.

Spre comparaţie, miliardarul american deţinea în 2019 o participaţie de 19,5 milioane de dolari la Naspers şi de 4,5 milioane de dolari la Prosus, investiţiile crescând cu 77,4% în 2020, potrivit datelor efectuate de ZF. În 2020, acţiunile Prosus au crescut cu 32% iar Naspers cu

Acţiunile Naspers, listate pe bursa din Johannesburg, s-au depreciat anul acesta cu 15%, perioadă în care acţiunile Prosus, prezente pe bursa olandeză, au suferit un declin aproape identic. În 2020, acţiunile Prosus au crescut cu 32%.

Acţiunile FP s-au apreciat în 2021 cu 25% pe Bursa de Valori Bucureşti, cu un rulaj de aproximativ 844 de milioane de lei. Societatea afişează o valoare de piaţă de 11,6 miliarde de lei, arată datele BVB.

Conform Bloomberg Billionaires Index, Bill Gates este al patrulea cel mai bogat om la nivel mondial, cu o avere netă de 138 de miliarde de dolari, în creştere cu 6,3 miliarde de dolari în 2021. Miliardarul este depăşit de CEO-ul LVMH (Louis Vuitton, Moët, Hennessy) Bernard Arnault, fondatorul Amazon Jeff Bezos şi şeful Tesla Elon Musk.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fondul proprietatea,
actiuni,
bill gates

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.