De la un clip viral pe TikTok la o afacere pe bune: cum au transformat două românce un hobby într-un business profitabil
Două prietene din copilărie, Miruna Neacşu, absolventă de Arhitectură, şi Maria Ionescu, care a studiat la FABIZ, au pornit Jynx Active, un brand de haine de sport pentru femei, pe care au reuşit să îl ducă, în mai puţin de un an, la clienţi din toată ţara, dar şi peste graniţe, în Olanda, Italia, Belgia, Austria şi Bulgaria.
În proiectul lor, TikTok-ul a fost un motor de creştere şi le-a ajutat să creeze, chiar înainte de vânzarea primelor produse, o comunitate.
„Am avut un început mai unusual. Am pornit brandul nostru pe TikTok. Am vrut să ne expunem ideea online şi, timp de un an, am postat constant tot procesul nostru: cum vorbim cu fabricile, ce teste facem cu primele mostre, cum vrem să arate brandul, ce viziune avem noi”, povesteşte Miruna.
Dincolo de prietenia de o viaţă, pe cele două tinere antreprenoare le leagă pasiunea pentru mişcare şi pentru un stil de viaţă activ. Cu această pasiune comună şi cu o investiţie de circa 15.000 de euro, ele au pornit, în vara anului trecut, brandul Jynx Active.
„Faptul că suntem tinere antreprenoare este un atu, fiindcă avem foarte multă energie şi entuziasmul acela de început, dar şi o doză sănătoasă de inconştienţă, care considerăm că ne-a ajutat.
Nu am stat pe gânduri, ne-am aruncat – controlat – cu capul înainte. Am încercat să ne adaptăm la incertitudine, în loc să o lăsăm să ne stea în drum”, adaugă Maria.
Cele două antreprenoare şi-au propus să dezvolte un brand care să îmbine atât partea de haine comode, de sport, cât şi zona de lifestyle.
Ele creează prototipurile, iar, cu ajutorul unei fabrici din China, specializată în activewear, sunt realizate şi tiparele. Hainele sunt făcute, după cum spun cele două fondatoare, dintr-un material care oferă susţinere în timpul activităţilor sportive, dar care, în acelaşi timp, este moale.
CITITI MATERIALUL ASTA INTEGRAL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












