De la 1 ianuarie, firmele pot depune declaratie unica la fisc in format electronic

Postat la 09 decembrie 2010 14 afişări

Persoanele juridice vor putea depune de la 1 ianuarie 2011 la ANAF declaratie unica pentru contributii sociale si impozit pe venit, urmand ca Ministerul Finantelor sa preia sarcina trimiterii mai departe a tuturor datelor necesare pentru contributiile la pensii si somaj, a declarat premierul Emil Boc, dupa sedinta de Guvern de miercuri, in care a fost instituita oficial aceasta masura.

"Va fi posibil ca aceste declaratii sa fie depuse de acasa, in format electronic, astfel incat persoana juridica sa nu mai fie obligata sa mearga nici macar la Finante pentru a le depune fizic intr-un singur loc", a precizat prim-ministrul.

Contributiile aferente lunii ianuarie se vor plati pana in 25 februarie 2011, astfel incat sa existe timp suficient pentru implementarea inclusiv in formula electronica a acestei noi declaratii.

"Este un pas important pe calea debirocratizarii si simplificarii procedurilor administrative din Romania, in vederea sprijinirii mediului de afaceri", a comentat Emil Boc, socotind ca o persoana juridica va economisi in acest fel 36 de ore pe an pe care nu le va mai pierde stand la coada - "aproximativ cate o ora la sanatate, o ora la somaj, o ora la pensii, in fiecare luna - trei ore".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-la-1-ianuarie-firmele-pot-depune-declaratie-unica-la-fisc-in-format-electronic-7795685
7795685
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.