De ce nu ar trebui să refolosim sticlele de apă. Avertismentul cercetătorilor care îţi dă fiori

Postat la 17 iulie 2017 1421 afişări

O fiinţă umană poate trăi până la trei săptămâni fără mâncare. Totuşi, când vine vorba despre apă, maximumul de zile care poate trece în lipsa acestui lichid este de şapte. Totuşi, există un pericol când vine vorba despre recipientul din care oamenii beau apă.

De ce nu ar trebui să refolosim sticlele de apă. Avertismentul cercetătorilor care îţi dă fiori
De ce nu ar trebui să refolosim sticlele de apă. Avertismentul...

Cu un corp compus în proporţie de 60% din apă şi având în vedere faptul că în jur de patru litri de apă sunt eliminaţi, zilnic, prin intermediul transpiraţiei, urinei şi respiraţiei, hidratarea este un element esenţial pentru o viaţă sănătoasă, mai ales în timpul zilelor călduroase de vară.

În încercarea de a bea cantitatea de apă recomandată pentru consumul zilnic, facem tot ce putem, incluzând aici folosirea sticlelor de apă.

Cei mai mulţi dintre noi, cumpărăm o sticlă de apă şi apoi o refolosim. Este un lucru bun pentru mediul înconjurător, însă nu şi pentru sănătate.

Specialiştii compară consumul de apă dintr-o sticlă refolosită cu momentul în care o persoană ar linge jucăria căţelului lor.

Recipietul din care bem apă acasă sau la birou, poate fi un adevărat „cuib” de bacterii. 

Cititi mai multe pe www.gandul.info

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
CUTREMUR total în piaţa muncii! Guvernul vrea să scutească o nouă categorie profesională de la plata impozitului CUTREMUR total în piaţa muncii! Guvernul vrea să scutească o nouă categorie profesională de la plata impozitului
SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland
ProMotor.ro
9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant cu până la 30%! Le poţi aplica imediat, fără costuri suplimentare! 9 trucuri pentru a scădea consumul de carburant cu până la 30%! Le poţi aplica imediat, fără costuri suplimentare!
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Descopera.ro
Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica Marele DEZASTRU care ne aşteaptă pe toţi. Aisbergul de dimensiuni COLOSALE care se va desprinde din Antarctica
PLĂCEREA bolnavă pe care o au mulţi oameni în timpul SEXULUI. ''Este perversiunea maximă''
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Go4it.ro
Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung Primele imagini cu cel mai AVANSAT telefon HUAWEI cu ecran PLIABIL. Acesta va întrece până şi modelul Galaxy FOLD de la Samsung
PERICOL pentru toţi utilizatorii de Windows! O aplicaţie care se găseşte instalată pe majoritatea computerelor poate permite hackerilor să te SPIONEZE
LOVITURĂ gravă pentru HUAWEI. SAMSUNG S10 are cameră mai bună decât telefoanele sale de top!
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.