Datoria externă totală a României a crescut cu peste 10 mld. euro în primele 11 luni din 2020, la aproape 120 mld. euro. Datoria publică directă a fost de 51,6 mld. euro

Autor: Cristina Bellu Postat la 13 ianuarie 2021 48 afişări

Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în primele 11 luni din 2020 cu 10,18 miliarde euro, la un total de 119,9 miliarde euro, după ce datoria publică directă a ajuns la 51,6 miliarde euro, în creştere cu 31,8% faţă de finalul anului trecut, arată datele publicate miercuri de BNR.

Datoria externă totală a României a crescut cu peste 10 mld. euro în primele 11 luni din 2020, la aproape 120 mld. euro. Datoria publică directă a fost de 51,6 mld. euro

Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în primele 11 luni din 2020 cu 10,18 miliarde euro, la un total de 119,9 miliarde euro, după ce datoria publică directă a ajuns la 51,6 miliarde euro, în creştere cu 31,8% faţă de finalul anului trecut, arată datele publicate miercuri de BNR.

“Creşterea datoriei publice directe a provenit din emisiunile de obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 6,3 mld. euro şi respectiv de 3,3  mld. dolari (2,76 echivalent mld. euro), din împrumuturile nete efectuate în contul datoriei publice directe în valoare de 514 milioane euro, precum şi din variaţia preţurilor titlurilor de valoare de circa 1,5 mld. euro”, menţionează raportul BNR.

În perioada ianuarie-noiembrie 2020, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 32,72 miliarde euro, în scădere cu 904 mil. euro faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019, din care 144 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 85,79 mld. euro , adică 71,5% din totalul datoriei externe, în creştere cu 15,4% faţă de 31 decembrie 2019, iar datoria externă pe termen scurt a fost de 34,17 mld. euro, respectiv 28,5% din totalul datoriei externe, în scădere cu 3,6%.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19% în perioada ianuarie – noiembrie 2020, comparativ cu 19,3% în 2019. La 30 noiembrie, gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2020 a fost de 74%, comparativ cu 68,8% la 31 decembrie 2019.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.