Dacia: Altă posibilă ofertă sindicatului, la negocieri. În caz de grevă, decidem împreună cu Renault

Autor: Ioan Dornescu Postat la 14 ianuarie 2015 280 afişări

Conducerea Automobile Dacia ar putea face o nouă ofertă sindicatului dacă va exista "deschidere pentru negociere", iar în cazul unei greve, "total nejustificată", constructorul va decide împreună cu Renault măsurile care trebuie luate privind activitatea pe termen scurt sau proiectele viitoare.

"Pe parcursul ultimelor două luni, administraţia şi-a arătat permanent deschiderea pentru dialog social şi pentru o negociere amiabilă, în interesul angajaţilor şi al societăţii. De aceea, administraţia a făcut deja trei oferte în cadrul negocierilor. În plus, administraţia a răspuns cererilor SAD (Sindicatul Autoturisme Dacia, n.r.) şi cu o ofertă pe un an, deşi este convinsă ca încheierea unui contract pe doi ani ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe termen mediu. Principala preocupare a conducerii Dacia este menţinerea activităţii pe platforma Dacia pe termen lung, în trei schimburi", a comunicat, la solicitarea MEDIAFAX, Direcţia Comunicare Renault România.

Sindicatul a declanşat luni conflictul de muncă la ITM Argeş, după ce a refuzat să accepte propunerile făcute de conducerea companiei.

"Pentru ca administraţia să facă o nouă ofertă, trebuie ca SAD să îşi arate deschiderea pentru negociere. Până acum, sindicatul nu a negociat niciuna dintre cererile sale: nici articolele din Contratul Colectiv de Muncă, nici valoarea creşterii salariale sau a primei", potrivit sursei citate.

Reprezentanţii constructorului auto amintesc că salariul mediu brut realizat anul trecut, la nivel de operatori, a fost de peste 4.300 lei (brut), mai mult decât dublul câştigului mediu la nivel naţional, şi precizează că măsurile viitoare vor fi decise în funcţie de evoluţia situaţiei.

"În cazul în care SAD decide să declanşeze o grevă, total nejustificată din punctul de vedere al conducerii, vom decide împreună cu grupul Renault măsurile care trebuie luate. E vorba atât de măsuri din punct de vedere al activităţii pe termen scurt la Mioveni, cât şi în ceea ce priveşte proiectele viitoare cu nivelul de automatizare necesar", potrivit Direcţiei de Comunicare Renault România.

Reprezentanţii constructorului auto anunţau, săptămâna trecută, că încheierea unui Contract Colectiv de Muncă pe doi ani (2015-2016) ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe următorii doi ani şi, în consecinţă, menţinerea celor trei schimburi.

Pe de altă parte, în cadrul şedinţei de negociere de joi, administraţia a propus o majorare salarială de 90 lei pentru operatori şi funcţionari şi de 45 lei pentru TESA/primul nivel de management, din ianuarie, iar din aprilie creşteri individuale de 2% şi de 2,5%, pentru TESA/middle management.

Prima de rezultat pentru anul trecut este de 1.000 de lei şi va fi plătită în mai 2015.

Anul trecut, negocierile cu sindicatul s-au finalizat în luna mai, iar cu un an înainte în luna aprilie.

Automobile Dacia a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 18,4 miliarde lei şi un profit net de 337 milioane lei. Compania are 14.000 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DACIA,
REACŢIE,
SINDICATE
/actualitate/dacia-alta-posibila-oferta-sindicatului-la-negocieri-in-caz-de-greva-decidem-impreuna-cu-renault-13765194
13765194
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.