Cum va fi vremea în toată ţara până la 19 iulie

Postat la 05 iulie 2012 49 afişări

Administraţia Naţională de Meterologie a anunţat prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării pentru perioada 5-19 iulie.

BANAT

Temperaturile maxime vor fi ridicate până în jurul datei de 09 iulie, timp în care vor atinge şi pragul caniculei după-amiaza, după care vor înregistra o scădere treptată până spre sfârşitul intervalului. În intervalul 5-10 iulie, temperaturile minime se vor menţine la valori ridicate, peste normele climatologice ale perioadei. După acest interval urmează o scădere treptată, astfel încât minimele vor ajunge la cote normale. Vor fi ploi locale, mai ales cu caracter de aversă, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 11-14 iulie.

CRIŞANA

În prima săptămână, vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară după-amiaza, apoi va intra într-un proces de răcire uşoară. În prima parte a intervalului, temperaturile minime se situează la valori ridicate, înregistrând apoi o scădere până la valori apropiate de normele climatologice. Probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a ploilor va fi în intervalul 11-14 iulie, când vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor putea fi, pe arii restrânse, importante.

TRANSILVANIA

Vremea se va răci uşor şi treptat, astfel încât maxime ridicate, cu valori medii de peste 32 de grade, se vor mai înregistra doar la începutul intervalului. Temperaturile minime se vor situa în medie între 16 şi 18 grade în prima parte a intervalului, dar vor scădea apoi treptat, astfel încât spre sfârşitul intervalului se vor apropia de mediile multianuale. Începând cu ziua de 9 iulie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere, urmând ca, mai ales în 12 şi 13 iulie instabilitatea atmosferică să fie accentuată. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor putea fi, local, importante cantitativ.

DOBROGEA

Temperaturile maxime medii se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în jurul valorii de 30 de grade, uşor mai ridicate la început şi posibil mai scăzute la final. Temperaturile minime se vor menţine la valori ridicate, de peste 20 de grade, mai puţin la sfârşitul intervalului când vor avea o scădere uşoară. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă.

MARAMUREŞ

Maximele termice vor fi în scădere treptată, de la valori medii de 33-35 de grade, până spre 26-28 de grade, scăderea mai accentuată producându-se după data de 10 iulie. Temperaturile minime se menţin constante până în jurul datei de 10 iulie, cu valori medii cuprinse între 17 şi 19 grade, după care vor fi în scădere uşoară astfel încât spre finalul intervalului se vor situa în jurul normelor climatologice. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată începând cu 9-10 iulie, iar aversele, însoţite de descărcări electrice, vor fi, pe arii restrânse, importante cantitativ.

MOLDOVA

Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme călduroasă în prima săptămână din interval, cu valori ce vor mai atinge 34-35 de grade. După data de 10 iulie vremea va intra într-un proces de răcire uşoară, cu temperaturi maxime ce se vor apropia de normalul perioadei. În intervalul 04-10 iulie, temperaturile minime vor avea valori ridicate pentru această perioadă, cu valori de peste 18-19 grade, după care vor scădea treptat. În a doua parte a intervalului este de aşteptat o accentuare a instabilităţii atmosferice, dar aversele vor fi, în general, neimportante cantitativ.

MUNTENIA

Temperaturile maxime se vor menţine peste normele climatologice în primele zile, când va mai fi caniculă, apoi vor fi în scădere uşoară şi treptată. În intervalul 05-10 iulie, valorile temperaturilor minime ale aerului vor fi ridicate şi vor depăşi, în medie, 18 grade, după care vor intra într-un proces de scădere treptată, înspre mediile multanuale. Vor fi ploi în general slabe şi pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare de apariţie între 10 şi 14 iulie.

OLTENIA

Temperaturile maxime se vor situa peste normele climatologice până în jurul datei de 9 iulie, vremea menţinându-se caniculară. Apoi, maximele vor scădea uşor şi treptat. Prima jumătate a intervalului va fi caracterizată de minime ridicate, cu valori medii de 19-21 de grade, după care tendinţa va fi de scădere uşoară, până la valori normale pentru această perioadă. Ploile vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 12-14 iulie.

LA MUNTE

Valorile termice se vor menţine peste normele climatologice, atât ziua cât şi noaptea, până în jurul datei de 10 iulie, după care vor fi în scădere uşoară. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în a doua parte a intervalului, dar aria ploilor importante cantitativ nu va fi foarte extinsă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
prognoza,
canicula,
regiuni,
ANM,
ploi,
averse,
vremea
/actualitate/cum-va-fi-vremea-in-toata-tara-pana-la-19-iulie-9817260
9817260
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.